Prin Sălaj, de-a lungul și un pic de-a latul

Daniel Săuca

Mari zoale au unii cu „violența în politică”. De la 1 (un) caz de agresiune din studioul unei televiziuni bucureștene s-a ajuns la ditamai generalizarea: politicienii, mai ales pesediștii, sunt bătăuși. Nici mai mult, nici mai puțin, furiosul CTP a invocat „cazul Corneliu Zelea Codreanu”… Mintenaș om vedea deputații și senatorii kilărindu-se cu AKM-uri prin parlament… Bine că CTP nu a auzit de nervozitatea unui politician sălăjean exprimată meseriaș la o recentă sărbătoare locală. Mai, mai era alesul patriei să se ia la bătaie cu câțiva săteni… Și, totuși, să nu exagerăm cu generalizările!

La Meseșenii de Sus apare, din câte știm, singura publicație din mediul rural sălăjean românesc: „Cățălul Românesc 800”, Anuarul Asociației „Fiii satului Meseșenii de Sus”, după ce anuarul asociației fiilor satului din Bănișor a luat o pauză… Poate, publicația „cățălană” ar merita mai multă „publicitate”, fie și pentru că este singura apariție revuistică din satele sălăjene. Și pentru „potențarea” promovării turismului în Sălaj. Un citat din articolul lui Mirel Matyas: „Unul dintre cele mai frumoase sate românești din Sălaj este fără îndoială Meseșenii de Sus (numit pe vremuri Cățălul Românesc – Oláhkecel). Localitatea este atestată la 1213, fiind una dintre cele mai vechi așezări românești din Sălaj. Aici ai parte de panorame de vis; frumusețea locurilor este potențată de apropierea culmilor Meseșului, de tradiții păstrate cu sfințenie din generație în generație, dar și de surprinzătoare pietre funerare vechi grupate în jurul bisericii de zid ce datează de la 1785”.

Îmbucurător: în tot mai multe sate sălăjene se organizează, cu sau fără sprijinul autorităților locale sau județene, „danțul la șură”, șezători, habe. Brâglez, Sâg, Jac, Bădăcin, Marin, Meseșenii de Sus… În tot mai multe comune sălăjene au loc zile ale localităților componente. O dată pe an sigur nu e mult. Fie și pentru că în multe locuri am văzut că românii au început să poarte cu acest prilej frumoasele noastre costume populare. Cine știe, poate e un semn, al renașterii satului sălăjean din perspectivă identitară și culturală. Poate.

Nu e deloc îmbucurător: drumul dintre Supurul de Jos și Cehu Silvaniei arată în continuare ca după bombardamentele din al doilea război mondial, cu câteva excepții. Ni s-a confirmat, dacă mai era cazul: zona Sub Codru e a nimănui. Nici a Sălajului, nici a Maramureșului și nici a județului Satu Mare. Va fi a Sălajului?

Leave a Comment