Portret robot

Cornel Codiţă

Se caută cu febrilitate….aţi ghicit: un PREŞEDINTE. Pentru România. Activităţile menite să „canalizeze” spre Cotroceni pe viitorul ocupant al postului au trecut de fazele preliminare. Se află în plină tatonare. Tatonare a ofertei şi a cererii. Desigur, plus tatonarea obligatorie la „Poartă”. Mai precis la cele „două porţi şi jumătate” care, tradiţional şi prin înţelegeri nu neapărat parafate, dar stabile, cam de pe la Mica Unire încoace, îşi pun semnătura pe firman. Că, fără firman, nimeni nu ajunge „Domn” în România. Şi, fie vorba între noi, nu doar în România.

Să începem, deci, cu oferta. Săracă! Mai săracă decît a fost ea vreodată dar, mai ales, de la descălecatul din Decembrie, încoace. Partidele „mari” sunt incapabile să producă personaje cu relief, nu mai vorbesc despre substanţă politică. Sforari şi sforăriţi. Atît. Incapabile să găsească măcar un comunicator ca lumea, cu care să spere că vor putea prosti alegătorii încă o dată, pe durata unei lungi campanii electorale, întinsă pe mai bine de doi ani. La PNL, dezastru. La PSD, deşert. La piţifelnici, nici atît, dacă nu cumva îi dă vreunuia dintre „experţii” lor prin cap să îl facă pe „Dănuţ de la Primărie”, cea a Bucureştilor desigur, candidat la Cotroceni. Traiectoria este clasică în istoria electorală a numeroase democraţii, mai bătrîne sau mai tinere, şi a fost încercată şi la noi. O dată cu succes, Traian Băsescu; altă dată cu un răsunător eşec, Victor Ciorbea. Aşadar, candidatul va fi „cules” de prin zonele adiacente.

Pe partea PSD-ului, „candidatul manciurian” cu profil şi ştaif este Mircea Geoană, căruia i s-a construit un solid piedestal de „om al înaltelor decizii în monumentale instituţii internaţionale” prin sinecura de la NATO. Pe care nu i-a oferit-o România, ci SUA. Prietenii, ştiu de ce! Oricît s-ar strădui „marii strategi” politici şi electorali ai PSD-ului, altul mai bine proţăpit nu vor găsi. Dacă îl vor propune şi, mai ales, dacă „partidul” va lucra pentru ca să îl împingă pînă la Cotroceni, aceasta este o cu totul altă ecuaţie, de soluţionarea căreia nu ne ocupăm astăzi. Plusul lui Geoană este faptul că oferă suficiente scuze credibile PNL-ului şi alegătorilor săi, pentru a cădea la învoială şi a-l susţine dacă, pînă la urmă, aceasta este soluţia la care se va ajunge. Minusul masiv al potenţialului candidat prezidenţial Geoană este colecţia cuprinzătoare de schelete pe care le are în diferite dulapuri personale, din care pot fi oricînd scoate la iveală unul-două exemplare care să-i facă praf şansele de succes în alegeri. Cam după scenariul care i-a închis poarta de la Cotroceni, tocmai cînd se anunţaseră rezultatele alegerilor care-l dădeau învingător. După anunţul cu pricina, peste noapte, ca prin minune, sus zisele rezultate s-au schimbat în favoarea contracandidatului său! În rîndul doi, banca de la geam, stau cuminţi şi aşteaptă diferitele clarificări şi solidificarea opţiunilor politice, respectiv rezultatele luptelor intestine dintre diferitele găşti din PSD, alte două personaje cu profil public şi ceva notorietate. Nu şi cu greutate electorală. Preşedintele Academiei, Ioan Aurel Pop, respectiv fostul ministru PSD din era pre-Dragnea şi fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga. Candidatul de ocazie al „dreptei” este ceva mai greu de identificat. Nu m-aş mira dacă, după „exemplul” marii democraţii americane, urmat cu succes chiar şi de Ucraina vecină, ne vom trezi cu cine ştie ce actor sau sportiv celebru transformat peste noapte în candidat prezidenţial. Cu sportul suntem la pămînt. Poate Gaby Szabo, dar ea aleargă tot pe stînga. Aşa că mai rămîn actorii. Problema cu actorii, însă, este aceea că nu prea mai avem nici teatru. Cine ştie, poate ne salvează televiziunile de larg consum. Ceva de genul Dan Negru, poate! Ei, sigur că nu-l exclud din ecuaţie pe „guru” comunicării PNL, retras strategic în poziţie secundară, de pregătire şi contra-atac, Rareş Bogdan. Ce nume, predestinat! Şi Rareş şi Bogdan!! Candidatul acesta are însă şi el problemele lui. Cea mai mare: este prea străveziu. Oricine şi mai toată lumea vede golul în jurul căruia s-a încropit profilul „marelui om politic”. În plus, pînă acum a dovedit doar că este foarte bun la remorcă, respectiv ca bici pe lîngă boi. Nimeni nu ştie, însă, dacă poate duce ceva, ca locomotivă. Cît despre „surprize surprize” ea ar putea veni de la „chemarea din rezervă”, (o fi deja în „retragere”?) a eternului candidat prezidenţial, fără candidatură, Mugur Isărescu. Singurul care are un profil internaţional peste cel al lui Geoană. În plus, are la activ doar victorii, maxim unul două meciuri nule, dar nici o înfrîngere. A jucat acceptabil atît pe stînga, cît şi pe dreapta, atît în faţă, cît şi la mijloc, fiind mai bine plasat decît Geoană pentru a deveni candidatul credibil al punţilor peste baricade. E cam vechi, dar ce contează. Băuturile fine, vin, cognac, wisky, ca să nu mai vorbesc despre mobilă şi alte nenumărate tipuri de mărfuri sunt cu atît mai bune cu cît sunt mai vechi!

Cu oferta este destul de clar cum stăm, la acest moment. Care este structura cererii? Ce vrea „marele anonim”, Alegătorul Român? Desigur, alegătorul român, ca entitate colectivă nu există, este un compozit în care diversele opţiuni merg dintr-o extremă în alta, ceea ce face ca „media” să fie o simplă ficţiune, iar mediana un loc singuratic fără relevanţă. Dincolo de toate, însă, „alegătorul nostru” nu a dat nici un fel de semne convingătoare, pînă acum, că doreşte sau că poate trece peste modelul stas al funcţiei prezidenţiale: jilţul aurit de la înălţimea căruia veghează peste toţi şi peste toate tătucul autoritar-benevolent. Zbir cu scandalagii partidelor şi ai parlamentului, patronul luminat al „marelui consens”, sora de caritate a poporului lovit de neajunsurile vieţii de zi cu zi, provocate în cea mai mare parte de jaful organizat al „politicienilor”. Dacă se poate şi cu ceva minte, empatie şi bun simţ, ar fi ideal!

Dar înaltele porţi? După reuşitul experiment Iohannis, ele vor favoriza, desigur, candidatul cel mai apropiat de acelaşi tipar, dacă se poate chiar mai bine adaptat. Mai bine decît Iohannis? Nu cred că se poate dar, vorba aceea, în politică şi în dragoste nu trebuie să spui niciodată….niciodată, ori nu se poate!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Portret robot”

  1. […] Cornel Codiţă Se caută cu febrilitate….aţi ghicit: un PREŞEDINTE. Pentru România. Activităţile menite să „canalizeze” spre Cotroceni pe viitorul ocupant al postului au trecut de fazele preliminare. Se află în plină tatonare. Tatonare a ofertei şi a cererii. Desigur, plus tatonarea obligatorie la „Poartă”. Mai precis la cele „două porţi şi jumătate” care, tradiţional şi prin înţelegeri nu neapărat parafate, dar stabile, cam de pe la Mica Unire încoace, îşi pun semnătura pe firman. Că, fără firman, nimeni nu ajunge „Domn” în România. Şi, fie vorba între noi, nu doar… Citeste mai mult […]

Leave a Comment