Politică și eleganță

Daniel Mureşan

Deunăzi citeam un pasaj din memoriile scriitoarei Annie Bentoiu, soția compozitorului Pascal Bentoiu, ce mi-a atras atenția: Aveam foarte clar în minte o dimineață de duminică în care tata mă luase de la internat. Aveam vreo doisprezece ani (în anul 1939 – n.a.); intrasem în restaurant după el, cam jenată de uniforma mea de școlăriță. Era devreme, marea sală de mese era aproape goală; lumina juca pe fețele de masă albe și în tăietura paharelor intacte. Tata a salutat, înclinându-se adânc, un domn în vârstă care prânzea singur la o masă; acela i-a răspuns ridicându-se în picioare. Iar tata, după ce ne-am instalat și noi la o altă masă, mi-a explicat: Vezi ce înseamnă politețea? Acela este domnul Iuliu Maniu. Desigur, eu l-am salutat întâi, fiind mai tânăr și mai puțin important; dar dânsul, care în privința asta este extraordinar, s-a ridicat în picioare pentru că eram cu o doamnă – adică tu…

Da, vremuri apuse, pline de eleganță, ce greu se mai întorc. La începutul anilor ‘90 eram pur și simplu fermecat de ce vedeam la Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu sau la Mircea Ionescu Quintus. Erau niște oameni parcă decupați din cartea de istorie, care au adus în acei ani un rafinament interbelic în politică. Îmi asum riscul de a părea desuet, dar chiar cred că schimbul de idei nu trebuie să se transforme într-o luptă de mahala, că opiniile contrare au nevoie de argumente și dezbatere. Mă doare să văd că, astăzi, dialogul putere-opoziție se desfășoară într-o zonă mult prea joasă, că iese câștigător cel care țipă sau acuză mai tare, chiar dacă în spatele acuzațiilor sunt doar informații false. Refuz să cred că politica trebuie transformată în circ. Iar cel mai bun argument este lipsa de încredere a românilor în clasa politică.

Desigur, în politică nu este greșit să îți dorești puterea. Dar mi se pare greșit atunci când treci peste limita bunului simț pentru a obține ceea ce îți dorești. După părerea mea, această limită este aproape inexistentă în politica românească. Lupta politică bate toate recordurile de demagogie și dezinformare, iar înverșunarea și sălbăticia cu care unii își susțin favoriții parcă sunt desprinse din filmele western.

Eleganța în politică înseamnă modestie, moralitate și inteligență. Cu aceste calități se poate înnobila viața politică, așa se poate vindeca un stat bolnav. Tot mai rar găsim aceste calități la un politician, drept consecință societatea românească a decăzut, a creat și a promovat personaje grotești în politică.

În România ai zilnic parte de haosul produs de guvernanți, de orice culoare ar fi ei, și îți dorești doar să poți lucra liniștit, să poți dormi în tihnă, să fii mulțumit de viață, să fii fericit sau, cum spunea Cioran: „Nu este vorba să ajungem la fericire, ci la un grad mai mic de nefericire”. Din păcate, cred că este mai mare posibilitatea să se găsească viață pe Marte decât să găsim valori etice în politica românească.

 

One Thought to “Politică și eleganță”

  1. Prof. Marin ȘTEFAN

    Frumos „pasaj memorialistic” ați ales, domnule Daniel Mureșan. Felicitări! Un editorial semnificativ pentru vremurile pe care le trăim în România Educată și în Statul Eșuat, pe care „cel de sus”, așa le-a declarat!?… Da, din păcate, asta e situația și, în acest context, cu mare supărare, spun: „La noi, mulți politicieni sunt bădărani, iar a lor eleganță depinde doar de bani!”. Mâine este o nouă zi. S-auzim de bine! Marin ȘTEFAN

Dă-i un răspuns lui Prof. Marin ȘTEFAN Anulează răspunsul