Pita și slănina

Aud şi astăzi glasul bunicii mele, care îmi rostea de multe ori atunci când spuneam că mi-e foame: „taie, copile, o creastă de slănină, pita îi caldă, ardeii îs în grădină, ia şi mănâncă să vezi numa’ ce bun!”.  Şi mâncam, şi eu şi verii şi bunicii mei, mâncam cu atâta poftă încât ne trosneau fălcile şi eram tare fericiţi strânşi laolaltă, în casa vacanţelor noastre. Tare ne mai minunam de savoarea slăninei de acasă şi nimic nu reuşea niciodată să-i egaleze gustul şi calităţile care se deschideau ușor, pe limbă. Afumătoarea era mereu plină; erau desigur şi alte bunătăţi – chişcă, sângerete, cârnaţi, coastă ori ciolan afumat, aveam de-ale porcului de când se lăsa frigul până când apareau cireșele. Puneam carne, cârnaţ’ şi costiţe în borcane uriaşe, pline cu untură limpede, pe care o mâncam pe pâinea neagră atunci când se întărea şi devenea cremoasă şi bună. Puneam sare, boia de ardei sau ceapă mărunțită. Dar noi alegeam, aproape mereu, tabla de slănină. Mă fascinau forma, culoarea, mirosul, gustul, mi se umplea gura de apă doar când mă gândeam cât e de bună. De multe ori mă trezeam noaptea şi fugeam până la afumătoare ca să mă asigur că totul este în regulă acolo şi nu a dispărut nimic. Anii au trecut, afumătoarea bunicilor mei nu mai este acolo, însă gustul şi plăcerea de a mânca slănină cu pâine le regăsesc şi astăzi, atunci când prind o tăblie de slănină afumată. Tai cu nesaţ din ea, inchid ochii, mi se rostogolesc în minte poveşti, amintiri, cuvinte de drag, văd fericire şi simt puritatea anilor de mult trecuţi.

Lăsând visarea la o parte, trebuie să ştiţi, în cazul în care nu ştiaţi, că slănina este un aliment care nu ne face rău, dimpotrivă! Nu doar că este un aliment care ne poate aduce beneficii, însă este demonstrată legătura pe care o are bucuria pe care ne-o oferă consumul un aliment care ne place, cu starea de bine a organismului, în general. Nici cel mai înverşunat medic nu ne poate convinge, mai ales pe noi, cei care trăim în cel mai frumos şi bogat spaţiu din România – Transilvania – că slana, clisa – cum îi mai zicem – este ceva la care am putea vreodată renunţa. Nelipsită de la aproape orice masă, slănina este un aliment în jurul căruia timpul a ţesut tot felul de legende care mai de care mai înspăimântătoare. Ne astupă arterele, ne oboseşte inima, ne umflă colesterolul, ne dă hipertensiune, ne îngraşă peste măsură ori ne face stomacul greu şi somnul chinuit, toate acestea nefiind însă vreodată dovedite pe deplin, cu tărie. Evident, totul ţine de cantitatea consumată, până la urmă (şi nu doar în cazul slăninei) ce e mult, nu-i puţin, şi ne poate face rău. Slănina de porc e pe cale să recâștige inimile românilor din ţinuturi în care până nu demult, celebra tablă brun-aurie era condamnată şi hulită. Orăşenii, cei de prin sud mai ales, se laudă astăzi cu slănina noastră. E de fiţe, e… altceva. Noi, de secole, amatori de “clisă”, afumată ori fiartă şi tăvălită prin boia de ardei, de șunculiță subţire fragedă, ori de slănina de două degete, clasică, cu fâşii subţiri de carne macră prin ea, cu şoricul moale şi savuros, noi o ştim şi o avem oricând în cămară, indiferent ce se întâmplă ori în ce anotimp suntem. Şi o dăruim ori de câte ori un musafir venit dintr-un alt ţinut, ne calcă pragul şi întreabă dacă nu cumva avem şi o bucăţică de slănină. Acest aliment în faţa căruia mulţi orăşeni strâmbau din nas din raţiuni care ţineau mai mult de snobism şi mai puţin de o motivaţie robustă, tinde să rupă graniţele rurale şi să cucerească tot mai multe case “domneşti”.

Dacă mai adăugăm şi recentele studii care confirmă faptul că slănina topeşte alcoolul, îl face mai bland, mai uşor de procesat şi tolerat de organism, avem toate motivele să declarăm clisa noastră un super-aliment, cu gust, beneficii şi proprietăţi situate la ani-lumină faţă de nenorocirile din salamurile colorate cu carmine ori parizerele din cartilaje şi făină de oase cu care ne îmbie aşa-zis carmangeriile de renume din ţară. Ce bine merge o ţâră de slană lângă o pălincă sau un vin bun, abia potolit şi limpezit. Există şi o explicaţie ştiinţifică a acestei “frăţii” de secole: slănina încetineşte şi intoxicarea alcoolică, prin acoperirea pereţilor stomacului cu grăsime şi crearea pansamentului gastric, care previne absorbţia rapidă de alcool din stomac şi de acolo, către „mansardă”. Dacă vă amintesc şi ceea ce afirmă tot mai mulţi nutriţionişti, aceea că procentul de grăsimi mono şi poli-nesaturate depăşeste, mai ales în slănina porcului de Mangaliţa, cu mult pe cel al grăsimilor saturate, sunteţi lămuriţi pe deplin cu privire la beneficiile pe care ni le aduce slana noastră cea de toate zilele. Mai aproape de uleiul de măsline şi de somon, slănina de porc e o sursă de grăsime sănătoasă, sub condiţia importantă a consumării ei în cantităţi moderate, fără să abuzăm. Aşa-i că v-am făcut poftă? Daţi fuga la cămară, la afumătoare ori la frigider: tăiaţi o creastă de slănină, rupeţi un colţ de pâine şi prindeţi un ardei, ori o ceapă de pe unde apucaţi, şi gustaţi un pic de fericire de-a noastră, că-i mai curată, mai sănătoasă şi mai sinceră decât a lor. Au ieșit roșiile, mai mult sau mai puțin savuroase, ardeiul iute, verde și cu miros de „crud”, de-ți lasă gura apă; un colț de pâine proaspătă și o creastă de slănină: ce bucurie gastronomică, pe cât de simplă, pe atât de… neînlocuit!

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Pita și slănina”

  1. Anonim

    Apăi, domnule Negoiță, n-ai avut ce face! N-ai putut scrie de covidu cela blăstămat? Că noi, ăștia mai în vîrstă, exact aia am avut, bunici la țară, da’s duși de mult… Am pe cineva din familie în Muntenia, cînd mă duc e simplu: pălincă și slănină!

    1. Anonim

      Ei, da’ am uita să zic Mulțumesc! După mine, e cel mai bun articol pe anul acesta (pînă acum).

  2. Anonim

    Florine ! Ai uitat un ingredient ,pălincă de pere padurete ! Oioi ce mere cu slana!

Leave a Comment