Pentru că

Niciun virus din lumea asta nu ne poate răpi bucuria și frumusețea Sărbătorilor. Regulile s-au schimbat în acest an, unii s-au supărat și le-au încălcat, alții au cugetat și s-au conformat, fiecare după cum a considerat că e bine, firesc, necesar. O regulă de bază a oricărui set de… reguli este aceea că nu-i poți mulțumi pe toți. Și în cap să te pui, și Luna de pe cer să o cobori și să le-o pui la picioare, niciodată oamenii nu ar putea fi mulțumiți de la primul și până la ultimul. Să ne bucurăm de Sărbători și să reușim să înțelegem acum, când viața ne încearcă și ne ia înapoi după ce ne-a dat prea mult, că trebuie să ne întoarcem fața către noi înșine, altfel decât o facem în fiecare seară sau dimineață, în oglindă.

Degeaba privim în sus, către Divinitate! Fețele ne sunt pătate, gurile ne sunt murdare, limba ne e încărcată. Mâinile noastre au uitat să dăruiască, în schimb își amintesc zi de zi să ceară. Vreau!  Îmi doresc! Dă-mi, fă-mi, mi se cuvine! Trebuie înainte de toate să ne primenim, cum spuneau bătrânii. Să ne curățăm și trupurile, dar mai ales gândul și faptele. Nu vă imaginați că e imposibil, nimic din ceea ce Universul ne-a dat nu e imposibil, dar calea către a face acest lucru e anevoioasă, chiar și doar pentru faptul că trebuie să o golim de bolovanii pe care tot noi i-am pus acolo. E un efort care ne face de multe ori să abandonăm și să lăsăm totul baltă, în mijlocul drumului. „M-am săturat!”  Da, e adevărat, dar și Pământul acesta s-a săturat de noi. Natura nu se răzbună pe noi niciodată, animalele nu ne atacă din fascinație, copacii nu ne cad peste case iar apele nu ne intră în case folosind logica bolnavă cu care noi acționăm mereu asupra naturii! Avem voie să strigăm „m-am săturat”, dar imediat după ce închidem gura, trebuie să ne așezăm pe o piatră de pe marginea drumului și să ne tragem sufletul. Dumnezeu ne-ar întreba atunci:

-Te-ai săturat?… Bine, ai timp să te odihnești – ți-am dat noaptea. Ai vreme să-ți bucuri stomacul, spiritul și trupul – ți-am dat pâine și apă, ți-am dăruit cărți, natură și filme, ți-am strecurat sub așternut bucuria atingerii trupești. Ce-ți mai trebuie ca să nu te mai simți sătul de ceea ce trebuie să faci pentru a merita toate acestea? Spune-mi și-ți voi dărui! Dar nu uita, am făcut în așa fel încât să POȚI, mereu! Ceea ce nu pot face este să te oblig să VREI.

După ce ne vom fi odihnit, după ce vom fi înțeles că nimic nu ni se cuvine, după ce vom fi realizat că avem, pe lângă tot ceea ce am primit, și obligații, atunci ne vom ridica de pe piatra de pe marginea drumului și, cu puterea și determinarea primite se Sus, de acolo de unde fiecare crede și speră, dar și de jos, din noi înșine, poate vom alege o cale dreaptă și bună pentru a merge înainte. Poate nu vom mai călca strâmb, pentru a cădea și a ne ridica din nou călcând și mai strâmb. Poate vom înțelege că cea mai mare satisfacție, indiferent cine suntem, este aceea că am făcut cât de mult bine am putut. Răul, fără ajutorul nostru, nu se descurcă niciodată. Lăsându-l fără acțiunea noastră, fără să-l hrănim și stimulăm, răul se oprește, pentru că până și el acceptă că acolo unde nu e dorit, nu are ce să caute. Să facem măcar o parte dintre toate acestea începând de acum.

Pentru noi – cât mai zăbovim aici. Pentru copiii noștri – cât ne mai au. Pentru părinții noștri – cât îi mai avem. Pentru cei care vin dupa ce noi vom pleca. Pentru Pământul acesta chinuit de rău, de goliciune, de lăcomie, Planeta Albastră care geme sub miliarde de tălpi și strigă după ajutor, fiind prea mică să o poată auzi cineva în hăul Universului. Pentru tot ce ne-a așteptat aici gata pregătit atunci când am venit pe lume. Pentru plantele care cu greu mai suflă aerul înspre noi – nu-l mai au nici ele! Pentru izvoarele care abia își mai pot limpezi apele înainte de a ne potoli setea, pentru animalele care rămân nemișcate, cu ochii ațintiți spre noi, încercând să înțeleagă de ce le luăm casa, de ce ne răzbunăm pe ele, de ce le dăm în cap.

Pentru că omul a fost lăsat pe Pământ cu un alt scop decât acela de a distruge lucrul de milenii al naturii. Pentru că undeva în noi, într-o adâncime pe care indiferența și superficialitatea nu ne mai lasă să o atingem, avem încă un bob de frumos, un miez de chihlimbar ascuns sub coaja dură și amară pe care o afișăm mereu, dar nu întotdeauna din vina noastră. Ce-ar fi dacă, la ceasul Marii Bucurii – Învierea, ne-am apuca să înflorim, imitând atât cât putem natura, ce-ar fi să nu ne închidem făcându-ne nouă înșine un rău și făcând în ciudă parcă, Universului. Ce-ar fi să ne deschidem astfel încât miezul de bine care există în fiecare dintre noi, să vadă lumina, să simtă căldura, să afle mirosul aerului curat? Ce-ar fi să facem o bucurie Pământului – nouă înșine, de fapt, așa cum spunem mecanic de multe ori „merit și eu ceva bun!” și să gândim înainte de a face ceva, nu invers? De multe ori gândul de după faptă ia forma regretelor, iar consecințele greu mai pot fi șterse, chiar deloc în multe situații. Ce-ar fi ca măcar de Înviere să spunem Domnului, icoanei, fotografiei pe care o iubim, plantei pe care o adorăm, cerului, naturii sau oricărui alt lucru în care credem cu adevărat, „Îți mulțumesc!”, în loc să tot cerșim ajutor, chiar și atunci când nici măcar nu avem nevoie de el?

Ar fi un ceas al adevărului, al trezirii,  am reuși să găsim fiecare, unii mai ușor, alții ceva mai greu, calea către fericirea la care tânjim, cea despre care spunem mereu că ține minte toate adresele, doar pe a noastră a uitat-o! Să avem Sărbători limpezi în casele noastre, cele cu acoperiș, dar mai ales în casele noastre cele acoperite cu viață, cele din suflete. Hristos a Înviat!

 

foto: scenery.ro

Alte articole

8 Thoughts to “Pentru că”

  1. Prieten

    FRumos, prietene! Este binevenit un articol de suflet pentru romani/salajeni! Florine, sunt, clar mai in varsta decat tine, dar curiozitatea mea este ce varsta ai, unde ai terminat liceul, daca ai mai lucrat in alta parte pana in prezent. Le voi afla pe toate, discret. Asta pentru ca imi place cum scrii, cum gandesti. Succes! Padureanu are noroc cu tine. Stie?

    1. Anonim

      Padureanu e la Graiul.Nu are importanta ,esential e sa avem reporteri gen Florin Negoita.

  2. Anonim

    Frumooooos! HRISTOS A INVIAT!

  3. Prieten

    Scuze, am incurcat ziarele! Da, acum mi-e clar ca acela care l-a adus pe Florin Negoita la M.S. este Olivian Vadan! Ca doar pe Padureanu nu-l intereseaza valorile, l-a dat afara pe Dan Muntean, fostul redactor-sef, ca nu-i canta in struna!

  4. Anonim

    Domnule Negoiță (și oricine), drept mulțumire pentru splendidele dv articole, vă invit să ascultați de Paște pe YT Irene Papas și Vangelis „O, gliki mou ear” („O, dulcea mea primăvară” – este un imn al Învierii)

  5. Anonim

    Nu am ce sa mai scriu. Ma bucur ca exista in judetul nostru ceea ce nu putem citi in alte parti mai ales acum in vremurile astea grele. Iau ziarele la rand, din toata tara. Nu exista randuri atat de frumoase si care sa iti ramana in suflet. Peste tot doar panica si vesti rele. Va felicit din inima.

  6. Anonim

    Cinstit vorbind,in zilele astea cam toata omenirea „face o bucurie Pamantului”, d-le Negoita.Poluarea in Europa a scazut la niveluri nemaintalnite de zeci de ani.Nimeni nu mai cumpara benzina si nici n-o mai arde.Apropo un amic si-a facut plinul si se felicita ca a luat benzina f.ieftina.La care cel cu care vorbea i-a raspuns:si la ce-ti foloseste?.
    Asa ca dk cineva chiar ne-a facut-o,cum se mai presupune prin cercurile conspirationiste,chiar i-a iesit.Speram ca numai temporar.Desi citindu-va articolul,parca,parca…..
    Hristos a inviat !

  7. vvh

    Felicitari pentru un articol de calitate reportericeasca, fara greselei ortografice (cum vedem la altii) si fara… sfidarea bunului simt, ci pentru perpetuarea lui!

Leave a Comment