Pâinea pe cartelă și pepsi răsuflat

Un domn respectabil, cel puțin așa îl percepeam eu, trecut de 70 de ani, fost cadru militar, m-a tras de mânecă la un eveniment pentru a-mi ține o adevărată lecție de morală, pentru a-mi explica neputința generației actuale și regretul vremurilor de dinainte de 1989, vremuri în care domnia sa o ducea mult mai bine. Pe acest domn îl știu din copilărie. Întotdeauna i-am admirat uniforma, mă fascina, simțeam un fel de respect când trecea pe lângă mine. I-am explicat că la Revoluție aveam nouă ani și că nu am cum să regret comunismul. Omul s-a umflat în obraji și a dat pe dinafară, a ajuns pe punctul de a țipa la mine. Nu l-am înțeles și m-am retras. Simțeam că e o luptă inutilă, o cauză pierdută. Sunt convins că mai există mii și mii de români care regretă comunismul, perioada de dinainte de 1989. Eu nu regret acele vremuri în care eram un copil inocent. N-am cum să le regret. Îmi aduc aminte perfect de seara în care mama m-a trimis după pâine. Eram trei în familie și aveam cartelă. Țineam bucățica aia de carton învelită într-un fel de copertă, o îngrijeam ca pe un fel de document foarte prețios. M-am dus la alimentara din Brădet, cartierul copilăriei mele, și i-am întins doamnei cartela, bucuros fiind că urma să îmi întind un strat gros de smântână, pe care o primisem din Plesca, de la bunica mea, pe o felie de pâine. Vânzătoarea purta un halat alb cu albastru, iar pe tejghea erau un cuțit vechi și multe firimituri. Mirosul era unul specific, n-am cum să-l uit. Femeia îmi spune senină cu nu mai este pâine, că a trecut. M-am dus acasă tare supărat. Noroc că smântâna de la Plesca a venit cu o pâine mare, zdravănă și proaspătă, o pâine numai cum bunica mea știa să facă, Dumnezeu să o odihnească. Acel moment m-a marcat urât și nu îl pot uita, din păcate. A, îmi mai amintesc de zilele în care vedeam de pe balcon că se apropie câte un camion („Buceag” îi spuneau adulții) și parca în spate la alimentara sau la aprozar, în zona depozitelor. Lăsam totul și alergam pentru a mă pune la rând. Nu conta ce urma să se vândă, eu stăteam la rând. Așa făceam toți din bloc. Așteptam să vină mama sau tata de la muncă. Mă vedeau la rând și veneau la mine. Deseori se lăsa cu îmbrânceli, cu înjurături, am asistat și la scene de violență cauzate de cei care nu au respectat rândul și au încercat să se strecoare în față. Era groaznic mai ales iarna când stăteam în frig. Și nu au fost puține aceste scene. Asta era, asta se întâmpla. Îmi amintesc și de o seară de Crăciun. Nu știu de ce, dar în acel an n-am fost la Plesca, am rămas acasă, la blocul din Brădet. Aprovizionarea completă a venit tot de la bunici. Pâine, cârnat, caltaboș, slănină, ouă, brânză, toate le-a trimis bunica și erau minunate. S-a întunecat și l-am văzut pe tata aranjând ceva prin frigider, încerca să ascundă ceva. Mă simțeam trădat. Au venit colindătorii, s-a făcut târziu, tata și mama au adormit, iar eu, în izmene, am dat fuga la frigider. Mă așteptau șase sticle de Pepsi-Cola, niște portocale, iar după patul din camera de oaspeți era plasa cu șosete, cu bomboane tari și o căciulă, toate pentru mine. M-am simțit bogat, mi-a venit să plâng de fericire. Nu aveam mai mult de șase sau șapte ani.  Am luat cu grijă o sticlă de suc și i-am desfăcut capacul. Am băut de parcă era aur lichid. Ciudat! Era acru, așa părea și nici nu era carbogazos. S-a trezit tata, a venit lângă mine. M-a simțit că nu eram încântat. A luat sticla și a gustat. S-a enervat și a înjurat, sticla era răsuflată din cauza capacului prost aplicat, probabil. N-a contat, am băut tot sucul și m-am bucurat de celelalte sticle care erau intacte. Tata era dezamăgit, nu știu cât și cum s-a chinuit să facă rost de Pepsi-Cola. Mi s-a părut atunci că e cel mai puternic tată din lume. Asta îmi amintesc eu din perioada comunismului, stimate domn cu epoleți!

Adrian LUNGU

 

12 Thoughts to “Pâinea pe cartelă și pepsi răsuflat”

  1. comunistu

    Da draga, atunci aveai cozi, dar acum ce ai: depresii, saracie, grija zilei de maine, nesiguranta, crime ,droguri, educatie la pamant, economie la pamant, societate zero, relatii interumane zero sau doar pe ,,feisbuc”, ,,speciali”, justitie ce sa mai vorbesc, si pot sa continuu la fel…

  2. cc

    Felicitari Adi ! De aceste lucruri trebuie sa ne amintim din timpul „epocii de aur” sa nu uitam nici o clipa cum stateam la cozile de orice fel inzestrati ontologic cu tot felul de instrumente Heideggeriene gen „carutul de butelii”, damigene, plase de rafie, sticle de lapte, punga de-un leu etc… Sa nu uitam de frigul de afara si din case , sa nu uitam de propaganda din scoli, de „icoana” lui Ceausescu ce se ranjea la noi 24/24 ca erai acasa la TV, la scoala, la munca si in fiecare institutie in care calcam.
    Am trait timpuri Orwelliene si nu vom uita niciodata acest lucru mai ales noi generatia 40-50 de ani pentru ca lipsurile ne-au marcat copilaria si aceasta trauma (da fara exagerare TRAUMA vezi Freud, Gabor Mathè etc…) cu greu poate fii ameliorata in timpul vietii. Multe din aceste rani au fost produse exact de genul de oameni de mai sus, Nostalgicii propriei lor tinereti care confunda istoria groaznica ce-au trait-o majoritatea romanilor cu neputinta lor. Intr-un fel asftel si e, oamenii sufera prin neputinta lor si ceilalti (privilegiatii, specialii, elita, cadrele, nomen-klatura etc) huzureau pe seama celor din prima categorie.
    Din pacate inechitatea din zilele noastre e foarte mare dar nu trebuie in nici un caz sa fie un exemplu sau o justificare pentru povesti de genul „Pe timpul lui ceashca toti aveau un apartament si un loc de munca…”.
    Sunt si eu scarbit de “cadrele” apuse de timp si de judecata precum “domnul respectabil” pe care l-ai mentionat in articol.

    1. I.C.

      @ cici:
      Așa a fost și așa este cum ați scris, dar se scrie corect „heideggerian” și „orwellian”, fără majuscule. Și nu merge nici „etc…”. De la ai mei (ca idei) am pretenții. De la ceilalți, nu.

  3. Marie

    Fiecare judeca lucrurile prin propria sa suparare, privilegiatii fostului regim au nostalgii.
    Acum se traieste cel mai bine( puteti da cu pietre). Nu s-a mai vazut atata opulenta, fite si ifoase de cand ma stiu. Multi ar vrea sa le obtina facand mult nimic, sa li se dea…… si strugurii devin acrii daca nu ajungi la ele……E nevoie de o schimbare de mentalitate.

    1. Anonim

      Marie,aveti perfecta dreptate !

  4. Anonim

    Felicitari pentru articol!

  5. I.C.

    Nu recunosc nici o „binefacere” a comunismului, întrucît tot ce am obținut am obținut prin eforturi proprii, dar rău-facerile comunismului le-am încasat din plin!

  6. MM

    Ne-ati rascolit amintirile,Felicitari !

    1. Anonim

      ,,Marie’’, aveți perfecta dreptate.

  7. Pop

    ,,Marie’’ aveți perfecta dreptate!

  8. Anonim

    decat liber sarac si plin de invidie mai bine comunist ,sa fie la toata lumea rau.

Dă-i un răspuns lui comunistu Anulează răspunsul