Nu au dreptate şi unii, şi alţii

Daniel Săuca
Recentele declaraţii ale domnului ministru al Sănătaţii, Nelu Tătaru, după tragedia de la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, cum că „Pentru situaţia de 30 de ani, şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical şi nu numai autorităţile locale, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, au stârnit reacţii furibunde, revolte sau aprecieri. Domnul ministru, între timp, şi-a cerut scuze: „Cred că am fost greșit înțeles și îmi cer scuze pentru acest lucru societății civile sau pacienților dacă au crezut că ei sunt cei vizați. Nu. În acești 30 de ani au fost diverse guverne, au fost diverși miniștri ai Sănătății, au fost administrații locale, au fost factori politici, au fost interese locale sau personale care au dus la situația sistemului pe care o vedem în acest moment” (digi24.ro). Mă rog, şi-a cerut scuze pentru că a fost înţeles greşit. Dintre zecile de articole din media centrală pe această temă am ales fragmente dintr-un text „negativ” şi dintr-un altul „pozitiv”. Aşa NU: Patrick André de Hillerin: „În România sunt în jur de 45.000 de politicieni aleși, de la consilieri locali la președintele țării. Atâta tot, 45.206. Și dacă toți politicienii aleși plus cei numiți ar fi vinovați pentru incendiul de la Piatra Neamț (dar nu sunt, căci nici aici nu putem aplica o vinovăție colectivă), tot n-am putea spune că suntem de vină «noi toți», doar pentru că ei ne reprezintă pe noi” (libertatea.ro). Aşa DA: Dan Mărginean: „Nelu Tătaru are dreptate. Suntem complici cu indivizii care ne conduc. Ei sunt clădirea, noi suntem geamurile sparte. Dacă n-ar mai exista atâtea geamuri sparte, n-ar mai exista nici nelutătari” (republica.ro) . Nu ştiu dacă au dreptate, de data asta, şi unii, şi alţii. Chiar nu pot fi vinovaţi toţi românii pentru incendiul de la Piatra Neamţ. Aşa cum nu toţi românii au fost vinovaţi pentru instaurarea comunismului. Sau pentru lagărele politice. Sau pentru morţii de la Canal. Ţine, totuşi, de un tip de propagandă „neagră” povestea cu culpabilizarea colectivă. Cu adevărat, în spatele ei nimeni nu e vinovat. Noua Românie, postpandemie, nu cred că se poate construi astfel. Nici cu „vânători de vrăjitoare”, nici cu „Acari Păuni”. Echilibrul, înţelepciunea, implicarea, profesionalismul sper că vor reveni şi în spaţiul public după alegerile din 6 decembrie. Mai mult ca oricând, avem nevoie de linişte, de speranţă, de încredere. Dincolo de nesfârşitele lupte politice, mediatice, propagandistice, liderii noştri politici trebuie să-şi regândească şi priorităţile, opţiunile. Ţara fierbe!

Alte articole

4 Thoughts to “Nu au dreptate şi unii, şi alţii”

  1. 403 Forbidden

    Acel Tătaru persistă în culpabilizarea tuturor: „am fost greșit înțeles”. Nu văd nici o diferență de educație între el și vulcanizatorul ăla mut pus de Arsene ministru!

  2. unu

    daca justitia ar functiona in aplicarea legii nu eram vinovati,asa fiecare are pe cineva se rezolva, legea nu se aplica, dacă se dau amenzi de la parcare ilegală la nerespectarea sarcinilor de lucru la o lucrare sau inchisoare pt abuz in serviciu atunci cei care fac lucrurile de mântuială vor avea de ales fie nu mai fac sunt la inchisoare ,fie o să le fie frica si fac lucrurile ca lumea. degeaba reclam eu si politia il trimite pe reclamat la mine să mă intrebe că ce am cu familia lui de mafiot nu?

  3. A scăpat porumbelul

    Nemțălăule, acum a rumegat-o bine neluțu ?

Leave a Comment