Noi și noi fragmente din haos

Daniel Săuca

Subiectele săptămânii trecute în Sălaj e posibil să fi fost alegerile din PNL Sălaj și avaria/avariile ce au afectat alimentarea cu apă a municipiului Zalău. E plin fb-ul de comentarii, păreri, înjurături. Nu țin să le comentez și eu. Altfel, îmi aduc aminte, cu năduf, de vremurile în care ziariștii participau la conferințele județene de alegeri și scriau de la fața locului. Cine e de vină? Probabil nu mai contează. Să trăiască live-urile pe fb și comunicatele de presă!
„Oamenii să nu uite că suntem doar într-o pauză, nu s-a terminat nimic”, amintește Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, într-un interviu acordat Libertatea. Expertul în sănătate publică spune că este la fel de sigur că va veni un al patrulea val al pandemiei în România cum este că va ninge la iarnă, iar autoritățile ar trebui să se pregătească, la nivel de capacitate de vaccinare, testare și terapie intensivă (libertatea.ro). Iarna nu-i ca vara… „Adrian Wiener: Situația pandemică din România este foarte îngrijorătoare, valul 4 va fi unul cu efecte dramatice” (hotnews.ro). Chiar așa?
Mircea Miclea, despre „România Educată”: Prevalența examenului direct la liceu și transformarea Evaluării Naționale în opțională sunt o soluție total greșită. BAC-ul unitar cu trunchi comun va fi o uniformizare în jos / Raportul e plin de „banalități solemne” (edupedu.ro). Nu e singurul profesor universitar ce critică proiectul prezidențial. Oare are vreo importanță?
Raport: Industria de media şi divertisment din România va creşte în 2021 la 2,62 miliarde de euro şi va depăşi nivelul din 2019 (news.ro). Oare și media din Sălaj va crește?
Prețul carburantului la pompă a început să crească simțitor, iar un litru de benzină sau motorină standard a ajuns foarte aproape de pragul de 6 lei. Înaintea pandemiei, în ianuarie 2020, un litru de carburant costa în jur de 5,3 lei, după ce fusese eliminată supraaciza (romania.europalibera.org). Dacă tot crește și industria de divertisment… politic.

Alte articole

2 Thoughts to “Noi și noi fragmente din haos”

  1. Anonim

    Corect, Miclea, chiar dacă e de la liberali parcă, e meseriaș, știe ce vorbește !

  2. Doru

    Nu zic ca n-are dreptate, dar se vede de la o posta ca Daniel rergreta vechiul partid de guvernamant, ca ii este dor de „distinsul” Marc Tiberiu, care pe buna dreptate l-a ajutat, dar care a facut multe., multe…

Leave a Comment