Luxul de a avea cei sapte ani de acasa

Vrem sa fim europeni, ne consideram civilizati si aruncam bani, daca putem, pe haine frumoase, pe masini de fite, arborand, precum un pavilion pe catargul vasului, un lux pe care nu-l intalnesti in alte state. In timp ce in tarile vestice, fiecare se intinde cat ii este plapuma, la noi intalnesti o patura sociala de parveniti care te orbesc cu luxul pe care il afiseaza. Pe de alta parte, in capatul celalalt al realitatii romanesti, manierele lasa mult de dorit. Cei sapte ani de acasa au fost inchisi in cufarul bunicii de foarte multi dintre noi, mai exact de aceia care considera ca acei sapte ani de acasa tin de vremurile dinainte de 89 si, ca urmare, sunt cat se poate de depasiti. De la functionara care se rasteste la ghiseu, imprastiindu-si nervii si amaraciunea pe 3 metri patrati, pana la patronul unui club unde urla manele si se sparg seara de seara valuri de euro, bunele maniere au fost date uitarii.

In trafic, romanul se agita sa depaseasca orice masina ii apare in cale. Conduce ca un impatimit al vitezei, in timp ce pe geamul lasat in jos razbat decibeli ce polueaza urechile celorlalti participanti la trafic. Sigur, la toate astea, se adauga serii de vlgaritati aruncate celor care le stau in drum acestor soferi pentru care bunul simt a disparut demult in tranzitie.

Daca sunt pietoni, unii romani considera ca absolut necesara impanzirea spatiului public cu ambalaje, cu bilete de autobus folosite, cu PET-uri. La fel, daca ii intalnesti la picnic, la gratarul de mai, aceste specimene imbracate cu haine de firma si care se chinuie sa epateze prin limbajul folosit se intrec in a murdari zona cu resturi. Cu cat mai multe, cu atat mai bine, pentru ca inseamna ca portofelul le-a fost plin si si-au permis

Leave a Comment