Dezbaterile, in special atitudinea unor parlamentari prezenti la votul pentru motiunea de cenzura, mi-a lasat un gust amar. Inainte de toate, de la bun inceput, trebuie sa stim ca respingerea motiunii nu plaseaza pe nimeni la masa invingatorilor. Ci, dimpotriva. Din tot acest circ politic, mediatizat in exces, romanii au avut doar de pierdut.
Miercuri, am putut observa cum doua partide din opozitie, in speta PSD si PDL, aflate intr-o penibila lupta pentru intaietate, au fost facute praf si pulbere de parlamentarii puterii, care, culmea ironiei, nici macar nu s-au sinchisit sa se ridice de pe scaune pentru a sustine Guvernul Boc al n-spelea. De altfel, facand abstractie de senzationalul pe care ni l-ar fi oferit o schimbare de guvern, analistii economici sustin ca o astfel de mutare, in acest moment, ar fi fost letala pentru economia romaneasca.
Ar fi urmat cel putin doua luni de blocaj, in ipoteza fericita ca procedura de validare a noului guvern ar fi inceput imediat si ar fi mers ca unsa, lucru putin probabil atata timp cat nici opozitia nu avea un plan alternativ serios. Evident, privind la modul cat se poate de realist, in momentul de fata, o instabilitate politica ar fi avut efecte incalculabile, nu doar asupra relatiei cu FMI, ci asupra cursului de schimb si, implicit, asupra increderii investitorilor.
Totusi, o umbra de regret exista, si asta in contextul in care, de aceasta data, opozitia a ratat sa faca din aceasta motiune demonstratia de forta pe care o viza. Daca la precedenta motiune i-au lipsit 8 voturi, acum i-au lipsit mai mult decat un numar dublu, adica 17. In acelasi context, PDL a facut un exercitiu convingator de disciplina. De frica sau nu, constienti sau mai putin constienti fata de gestul lor, pedelistii au fost tintuiti pe scaune de o decizie care a spulberat orice speranta in randul celor din opozitie, si nu numai.
Pana la urma, din tot acest circ politic, nu am ramas cu mai nimic. Cu exceptia lipsei de speranta, adanc incrustata in fata majoritatii romanilor.