Lipsiţi de perspectivă?

 

Inteligenţă avem, păcat că nu o apreciem. Drept dovadă stă şi numărul tot mai mare, de la un an la altul, al olimpicilor internaţionali. Dureros e,însă, ce găsesc aceşti tineri, după absolvirea unei forme de învăţământ, în societatea românească. Directori agramaţi, cu relaţii obscure, concursuri trucate, interviuri dirijate. Nu lipsesc spăgile pe faţă sau ironiile ieftine la adresa lor, cum că nu au experienţă. Şi lista poate continua. Posturi calde şi bine plătite ocupate doar de nepoţi şi nepoţele pe criterii inventate de ei. Este adevărat, există şi excepţii, oameni care merită cu adevărat aceste funcţii şi lasă ceva în urma lor. Trist e că sunt prea puţini.
În schimb, principiile sănătoase învăţate de tineri, unii dintre ei geniali, sunt anulate de altele care nu au nimic de-a face cu ştiinţa, în momentul în care părăsesc băncile şcolii şi ajung pe mâna unor directoraşi orbi care nu văd în perspectivă sau, mai rău, refuză să vadă ce ar trebui să primească societatea de la ei. Şi această boală nu e de ieri, de astăzi şi din păcate a reuşit să cuprindă societatea românească, având repercusiuni grave asupra tineretului, lipsindu-l astfel de perspectivă. Probabil vor supravieţui cumva, aşa cum au făcut-o şi părinţii lor.
Am devenit ţara care îşi tratează tinerii de elită cu indiferenţă, determinându-i să aleagă destinaţii cât mai îndepărtate de pământul natal. Acolo unde sunt puşi în valoare. În schimb, la noi, totul pare că se reduce doar la faptul de a da o sumă de bani şi o diplomă într-o şedinţă de guvern de zece minute acelor tineri care s-au remarcat, cucerind primele locuri în lume la diferite concursuri de ştiinţă. După care, la scurt timp, sunt uitaţi de către politicienii care declară profetic că viitorul ţării îl reprezintă generaţia tânără. Acea generaţie care părăseşte ţara, înainte să împlinească 18 ani, dezamăgită şi lipsită de perspectivă. Aşadar, nu de inteligenţă ducem lipsă, ci de caractere. Oare până când?

Alte articole

Leave a Comment