Leprozar (III)

Daniel Săuca
• „Fake news” – un fals concept. Logica (minimală) e implacabilă: o știre nu poate fi falsă. O știre nu poate fi decât adevărată. Zvonurile nu sunt știri. Pentru că nu respectă regulile de construcție ale unei știri. Evident, tindem să spunem că nu ne pasă de nicio regulă (mai ales dacă nu am instituit-o noi): oricine poate deveni ziarist, nu are nevoie decât de facebook și de un telefon inteligent. Acesta e noul jurnalism. Fără nicio regulă. O nouă babilonie: miliarde de oameni, posesori de smartphone-uri sau de alte sisteme inteligente, promotori, „făcători” ai noii gazetării fără gazetari.

•Scriu doar pentru mântuire. Nu scriu pentru nimic altceva, repeta spasmodic Er. Era aproape de finalul incursiunii supreme. A găsit, unii ar spune întâmplător, el credea într-o formă superioară de înțelepciune, a găsit Speranța. Er era, în sfârșit, în fața mântuirii. Prin subteranele Orașului și-a împlinit menirea. În întuneric a găsit raza de lumină. Nu mai era speriat. Nu mai era supărat. Nu mai era Er. Era poate o ființă imaginară.

•Probabil nu mai există nicio șansă. Scriam undeva că nu îmi pot închipui raiul/iadul la modul colectivist, în ciuda scrierilor de tot felul ce anunță un „după” al maselor, al națiunilor, al judecății la kil, al trierilor. Nuanțez, poate: nu îmi pot închipui iadul ca un nou Auschwitz sau un nou Gulag. Dar, probabil nu mai există nicio șansă. Mi-e greu să mă gândesc și la un Dumnezeu atât de rău încât să-i ofere omului suferința și în timpul vieții și după. Suntem un experiment continuu al unei divinități sadice? Chiar suntem ceea ce mâncăm, ceea ce bem, ceea ce lucrăm, ceea ce spunem, ceea ce scriem, ceea ce uităm, ceea ce credem, ceea ce iubim, ceea ce urâm? Poate că nu suntem nimic din toate acestea, fiind „programați” să ducem la îndeplinire, pe cărări vechi, mai strâmte ori pe autostrăzile viitorului, diverse „misiuni”… Probabil nu mai există nicio șansă. Aproximare: se nasc peste 350.000 de copii zilnic pe Pământ. Ne putem închipui raiul ca metroul din orice metropolă contemporană?

• „Pâinea noastră cea de toate zilele”… Iată că, în literă, milioane de oameni nu mai au voie să mănânce pâine. Mă rog, o felie, două pe zi, în cazurile fericite. Strictul necesar de pe vremea apostolilor e astăzi, pentru cei bolnavi, reprezentant de morcovi, țelină, pătrunjel, păstârnac, castraveți, roșii, ardei, ceapă, ustoroi, napi, ciuperci, germeni de legume, dovlecei cruzi… Poate „Tatăl nostru” pentru diabetici ar trebui modificat: „Leguma noastră cea de toate zilele”… Și, totuși, și astăzi „pâinea” a rămas esențială în alimentația locuitorilor spațiilor producătoare de grâu, orz, secară, ovăz, porumb, sorg, mei și orez. Pâinea îngerilor nu este din lumea aceasta.

(P.S.: Rânduri apărute în revista „Caiete Silvane”. Le reiau aici și ca răspuns strict personal la „actualitatea” lunii septembrie 2019….)

Alte articole

Leave a Comment