Lenea, cucoană mare…

Că e lene, că e dezinteres sau comoditate, un lucru e cert: o regăsim în mulţi, în “cantităţi” variabile: în vânzătoarea din ABC, în funcţionara de la ghişeu ce îşi petrece ziua cu ochii pe ceas, aşteptând să plece acasă, în beneficiarii de ajutor social care nu ies la muncă în folosul comunităţii, în Badea Gheorghe căruia îi creşte buruiana cât casa, în timp ce mai dă pe gât o bere, şi care aşteaptă intervenţia pompierilor pentru a-i scoate apa din gospodăria inundată de ploi, în absolventul prea plin de el pentru a accepta să păşească în câmpul muncii pentru minimul pe economie, în ocupanţii celor mai înalte fotolii din instituţiile publice, în parlamentarii aleşi şi remuneraţi să ne reprezinte interesele. Nimeni şi nimic nu pare să-i lecuiască pe unii de această boală.

Multor români nu le prea place munca. Asta nu înseamnă, însă, că nu au pretenţii ori că nu ştiu să se plângă: aia nu-i bună, cealaltă-i strâmbă, aia de dincolo e aiurea! Sunt dispuşi să se înghesuie ore întregi, la 35 de grade, pentru o farfurie gratuită cu sarmale sau iahnie, pentru ca la final să-i hulească pe cei care şi-au făcut pomană, că n-au fost suficient de darnici.

Iar când nu se vaietă, ce le este mai la îndemână decât să stea cu mâinile în sân? A făcut-o şi strămoşul lor, ciobanul mioritic, prin urmare de ce nu ar face-o şi el? E-adevărat că pentru stăpânul oii năzdrăvane gestul respectiv i-a adus sfârşitul, dar vorbim despre o baladă. Cine-a auzit ca lenea să ucidă?

Într-adevăr, nu suntem un popor de oameni avuţi. Şi da, sărăcia este o problemă serioasă în România noastră. La noi în județ, una tot mai gravă. Dar la fel de adevărat este şi faptul că indiferent cât de rău o duce, românul va găsi oricând resursele financiare necesare pentru a nu absenta din cârciumi. Că vorbim despre crâşmele de cartier ori de cele de la sate, toate-s pline încă de la primele ore ale dimineţii. Cafenelele, la fel. Ziua în miezul orelor de program, terasele sunt pline și culmea e că mulți dintre cei care ocupă loc la o cafea sau o apă cu gheață, nu sunt nici în concediu, nici în vreun medical, ci în timpul orelor de program. Vorba ceea: Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

Alte articole

Leave a Comment