Întreb, maică, nu dau cu parul

Daniel Săuca

# „S-a dat ţigănie de dimineaţă până noaptea la tv, pentru că lumea la asta s-a uitat. (…) Deci, e ţigănie pentru că lumea se uită la ţigănie”, a afirmat Mircea Badea. Păi, și atunci de ce se (mai) uită lumea la Badea și la Banciu?

# În unele media se reia povestea lui Stoenescu cu balada „Miorița” ce ar fi „cea mai mare cacialma trasă vreodată românilor”. „Un fals ordinar”. Păi, dacă și balada „Miorița” ar fi un fals ordinar, atunci românii ce sunt?

#  Membri ai Guvernului francez prognozează amețitor că Franţa va deveni până în 2025 o ţară fără şomaj, cu datorii mici, locuinţe pentru toată lumea şi o industrie de invidiat în întreaga lume. Păi, atunci în 2025 vom fi toți francezi?

# Prognozele meteorologice ar releva faptul că, în România, va avea loc o creştere a temperaturilor medii cu peste patru grade Celsius în următorii cel puţin 50 de ani, mai ales în zona de sud a ţării. Păi, atunci (ei, cei care vor trăi atunci) vara fi ca iarna?

#  Patru din zece angajaţi nu ar fi deloc motivaţi şi implicaţi în activităţile pe care le fac la serviciu, iar numărul celor care doresc să îşi părăsească actualul angajator ar fi în creştere. În România. Păi, nu e vorba de bugetari, nu?

#  Antena 3, ar fi cel mai anti-Băsescu post de televiziune, repetă zilnic, obsesiv, delirant, știri, materiale cu Băsescu. Păi, și atunci nu cumva Antena 3 e un post pro-Băsescu?

#  Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că distribuirea cardurilor de sănătate prin intermediul medicilor de familie „era cea mai proastă soluţie”, susţinând că are „termen” până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaboreze un nou proiect de act normativ. Nu cumva și cardul în sine e o proastă soluție pentru remedierea eternelor probleme din sănătate?

# SUA s-ar pregăti de un nou război. În Siria. Cui i-ar folosi?

4 Thoughts to “Întreb, maică, nu dau cu parul”

  1. Anonim

    tu nu-i ajungi la badea nici la cur, mai ardei umplut.

    1. simion

      ce exprimare academică! În ce clasă ești?

  2. Anonim

    tu anonimule nu ajungi la inteligenta unui cop[il de gimnaziu

  3. Anonim

    Hai sictir…..

Leave a Comment