Miscarea sindicala din Romania, odinioara o veritabila forta, cu un cuvant greu de spus in ceea ce priveste soarta angajatilor, pare sa se afle la ultimele zvacniri. Diminuarile salariale din ultimele luni, reducerea posturilor din sistemul public, incapatanarea Guvernului de a majora salariul minim pe economie la nivelul pretins de catre salariati, intentia Executivului de a elimina contractul colectiv de munca si multe alte masuri anti-sociale au trezit revolta in randul oamenilor muncii, dar nu de o asemenea amploare incat sa-i scoata pe cei multi in strada.
Mai marii confederatiilor sindicale anuntau, zilele trecute, cu surle si trambite, ca vor aduce la proteste in buricul Capitalei, vreo 20.000 de oameni suparati pe viata. Surpriza! Saptamana actiunilor de strada a adus, insa, esec peste esec. Cu chiu, cu vai, s-au strans cateva mii de indivizi, care, dupa ce si-au strigat oful, s-au si grabit spre casa, incheind unul dintre mitinguri cu o ora mai devreme de termen. Sindicatele au dat chix si de data aceasta, cand credibilitatea Guvernului este, potrivit unor sondaje, la pamant. Dar, pana la urma, si-au cam facut-o cu mana lor ori, mai bine zis, cu revendicarile lor. Cica vor salarii mai mari, pensii mai mari, primele inapoi, angajari. De la o posta este evident ca solicitarile lor nu se pot materializa. In niciun caz acum, cand Romania a ajuns la fundul sacului, dupa o perioada insemnata in care banii s-au cheltuit fara cap. Realitatea economica este dura: statul roman risca sa nu-si mai poata plati pensionarii si a ajuns in situatia in care scotoceste in disperare prin toate buzunarelele pentru a gasi fonduri pentru achitarea indemnizatiilor catre someri.
Nu-i deloc exclus ca liderii sindicali sa se fi trezit ceva cam tarziu pentru a face tam-tam pe strazile Bucurestiului. Criza economica ne loveste intr-una inca de la inceputul lui 2009, cand firmele private au inceput sa se inchida pe capete, sa faca disponibilizari masive, sa ciunteasca salarii. Atunci, nicio confederatie nu a zis nici mac. Poate ca n-ar fi fost degeaba de ar fi iesit in strada. Poate ca ar fi reusit sa traga un semnal de alarma vizavi de situatia dramatica din mediul privat, semnal pe care, poate, l-ar fi auzit si urechile importante. Au ales, in schimb, sa faca un pic de galagie abia cand cutitul a ajuns si la osul celor din sectorul public. Din pacate, raul cel mare s-a produs demult.