Guvernul, părinţii şi activităţile sportive

Guvernul a aprobat în penultima zi a lunii septembrie o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor şi tinerilor în activităţile şi competiţiile sportive, din dorinţa de a-i motiva să practice cât mai mult, în cadru organizat, educaţie fizică şi sport. Sunt voci care afirmă că, pentru a redresa corabia sportului din România este nevoie de o politică de stat, iar un început pare să fie deja în acest sens.
Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naţionale vor fi promovate, dezvoltate şi implementate prin competiţii sportive organizate cu sprijinul direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret.
De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului naţional „Centre naţionale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”. Programul va permite finanţarea de acţiuni de selecţie, pregătire sportivă şi participare la competiţii a copiilor şi juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanţa sportivă, pe baza proiectelor şi programelor propuse de federaţiile sportive naţionale. Vor mai fi dezvoltate o serie de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, care se vor derula în perioada şcolară şi universitară.
Toate acestea vin într-un moment în care, la unele discipline s-a redus de zece ori numărul sportivilor legitimaţi. Constatăm, cu tristeţe, că tinerii nu mai sunt preocupaţi de sport la fel de mult cum erau cei din anii ’90. Că facebook-ul a devenit, aşa cum a afirmat şi antrenorul Tadici, sportul naţional numărul unu pentru tineri. Că la orele de sport, în loc să aibă loc întreceri între elevi la diferite discipline, există o competiţie a scutirilor medicale aduse de aceştia, cu buna ştiinţă a părinţilor şi a doctorilor.
Problema redresării sportului din România este discutată tot mai des începând de la minister până la nivelul profesorilor de educaţie fizică, cu ajutorul cărora, copiii noştri ar trebui să cunoască primele taine ale mişcării sportive.
Sunt însă, în continuare, adulţi al căror răspuns tinde să fie, mai degrabă, negativ atunci când vine vorba de mişcare sportivă în rândul copiilor lor. Sunt invocate o serie de „bariere”, elemente contextuale care inhibă practicarea sportului de către copii. Sportul este, de asemenea, văzut prin prisma unui cost asociat. Anumite sporturi sunt percepute ca fiind scumpe şi mulţi părinţi apreciază că nu îşi permit, mai ales în momentul în care se vorbeşte de mai mulţi copii, cheltuieli cu echipamente, antrenori, participări la competiţii, etc. Părinţii trebuie să conştientizeze că sănătatea copiilor lor înseamnă, în primul rând, mişcare sportivă, iar profesorii trebuie să înţeleagă că ora de educaţie fizică nu constă într-o simplă efectuare a prezenţei elevilor şi lăsarea copiilor să bată mingea până la finalul orei.
Nu trebuie să ne lamentăm spunând că există lacune mari în ceea ce priveşte practicarea sportului în România. Trebuie să privim şi partea plină a paharului, să ne mobilizăm şi să îndreptăm lucrurile atât în plan personal, cât şi la nivel instituţional. Experienţa ultimilor ani ne arată că se pot face paşi, chiar dacă nu foarte mari, în acest sens.