Fiscul, acest „bau-bau” din lesa PSD

Noul proiect, de fapt o inepție cât Palatul Victoria, propus de Ministerul Finanţelor își are rădăcinile înfipte în seva cu care se hrănește PSD. Mesajul pe care vrea el să-l transmită, cu titlu de „responsabilizare”, este de fapt un mod iresponsabil, ilar, chiar infantil, menit să forțeze diaspora să cotizeze „pentru patrie”, și doar apoi să își permită luxul să protesteze în numele democrației. Un mesaj pe care l-am putea traduce ca fiind un fel de „răzbunare a prostului” incapabil să proceseze că, până la urmă, efectul lui va fi să mobilizeze și mai mult societatea împotriva tacticilor de intimidare pesedisto-comuniste.

Chiar dacă între România şi statele UE şi alte state occidentale există un acord de evitare a dublei impozitări, ministrul Teodorovici anunță că ambasadele şi consultatele vor primi misiunea de a-i identifica (a se citi “vâna”) pe românii stabiliţi în străinătate, astfel încât Fiscul românesc să-i poată înregistra, urmând să le comunice dacă au taxe de plătit în ţară. Nici nu vreau să mă gândesc cu câtă încântare vor primi această veste milioanele de români fugiți în alte țări pentru o viață decentă, români care au plecat din diverse motive, unul dintre ele fiind legat de hărțuirea psihică la care au fost supuși în România. Vorbim despre aceeași români care, la ora actuală, nu mai beneficiază de niciun pseudo serviciu din partea acestui stat (sănătate, educaţie, cultură, infrastructură etc.), dar care vor fi monitorizați de un sistem nemernic, îmbibat până în ultimii pori cu tehnici de intimidare securiste. Bașca, victimele acestui proiect sunt exact românii care trimit miliarde de euro în România pentru a-și putea întreține familiile de care sistemul de aici își bate joc de atâția amar de ani. Iar acest lucru se întâmplă cu trei luni înaintea alegerilor prezidențiale, ceea ce cu siguranță o va ajuta pe Dăncilă să ajungă în lada de gunoi a istoriei. Alături de PSD.

Până la urmă, în privința voturilor ce vin dinspre diaspora, PSD nu prea are ce pierde, în condițiile în care a obţinut doar 3% din votul străinătăţii la europarlamenare. Însă lucrurile nu sunt atât de simple pentru cei din opoziție, care trebuie să ia – la modul cel mai serios – în calcul posibilitatea scăderii procentelor ce le parvin dinafară. Pentru că, așa cum arată proiectul despre care vorbim, este foarte posibil ca votul dat de cei din diaspora la viitoarele alegeri să fie și un “cârlig” prin care să fie agățați de Fisc. Cu alte cuvinte, cei care vor intra în contact cu misiunile diplomatice românești din străinătate au toate șansele să fie înscriși, ulterior, în evidențele Fiscului. E o problemă destul de serioasă, pentru că în cazul acesta nu mai vorbim despre vreo opțiune politică, ci despre bani. Iar pe român îl poți lovi oriunde, doar la buzunar nu.

 

3 Thoughts to “Fiscul, acest „bau-bau” din lesa PSD”

  1. Anonim

    Ați observat că „ziariștii” agramați Grăitori prin Sălaj trag în ham la PSD?

  2. Anonim

    Mai vadane oare copii diasporei nu invata la scolile din Romania? Oare diaspora nu circula pe drumurile din Romania? Cand sunt bolnavi ei, sau copii lor nu se trateaza in Romania? Daca nu platesc impozite si taxe nici in strainatate si nici in Romania, oare este corect? Este corect sa se vada doar vile si jipane dupa ei si restu din tara prostii sa cotizeze la sanatate, fisc, la primarii, etc?

    1. Anonim

      Nu este corect. Stiu sa faca doar scandal si galagie. Sa vedem acum patriotismul pe care-l tot flutura.

Leave a Comment