Am observat că a apărut un fenomen destul de interesant în comportamentul unor angajați din anumite instituții publice. Unii se comportă pe rețele de socializare de parcă am fi înainte de 1989. Principala lor preocupare este să aducă osanale interminabile pentru conducătorii de instituție și partid, să le distribuie postările, să aducă nesfârșite laude eventualelor realizări, unele aflate doar în stadiul de intenție sau proiect. Altora le este frică să vorbească despre proiecte, despre ceea ce își doresc, despre cum cred că ar fi bine să se întâmple, iar asta doar pentru că știu că direcția este cu totul alta. Din păcate văd zilnic un asemenea comportament ce îmi lasă impresia că ne întoarcem în zona de dinainte de 1989. Să nu ai tu curajul să spui ce simți, ce crezi, ce vrei? Asta spune multe despre direcția pe care societatea o urmează. Și mai văd ceva. Aproape săptămânal sărbătorim ziua vreunei instituții, le urăm mărețe realizări, succes pe mai departe. Nu știu de ce, dar simt că ceva nu e bine. Credeam că am scăpat de perioada în care eram obligați să aplaudăm ore întregi mărețele planuri cincinale, proiectele marelui conducător. De o vreme, parcă iar văd vorbindu-se pe la colțuri ca nu cumva să fie auziți de șef, de conducător. Desigur, poate este doar impresia mea, s-ar putea să mă înșel și bine ar fi să n-am dreptate. Dar dacă e așa? Cert este că văd tot mai mulți lideri (din diferite sfere de activitate) care chiar se cred stăpâni, cu drept de a tăia și desființa, de a numi, retrage, reduce sau adăuga. Îmi este teamă ca puterea să ajungă în mâinile unui singur om, la cineva care o poate folosi după bunul plac. Deocamdată este vară, este vremea concediilor. Sincere și nesfârșite felicitări, domnule/doamnă director! Cu prețuire și respect! Mult succes, sunteți cel mai tare, salvatorul nostru! Ne bucurăm nespus!
Despre osanale
