Despre omenie

Am așteptat minute bune să ies de pe un drum secundar. Pățesc asta aproape zilnic. Trec mașinile, te privesc cei care le conduc și își continuă mersul. Nici vorbă să te lase să ieși, să treci, să intri și tu pe drumul principal. Nu doar că am impresia, ci este o certitudine că am devenit mai răi, o răutate greu de descris în cuvinte, e aproape o ură, dar una inexplicabilă. Spunea cineva că așa bine cum ne este acum nu ne-a fost niciodată. Să fie oare acest „bine” de vină? Orașul geme de mașini, mașinile au devenit mai importante decât casa, dantura sau școala. De bine, de rău, locuri de muncă sunt. A, nu sunt cum ni le dorim, cu salarii normale, suficiente? Asta este altceva și aici e loc de discutat mult și bine. Cunosc o grămadă de oameni fără loc de muncă, dar care nu vor să muncească. Statul îi ține și îi ține bine. Habar nu am cum se descurcă și cum își permit un telefon mai scump decât cel pe care îl am eu. Și aici e o poveste. Bun, aparent trăim într-o perioadă în care ne este bine, dar care se îndreaptă parcă spre rău, spre o agitație sigură. Intru pe facebook. O tanti cunoscută în Zalău pentru funcția deținută în trecut este oripilată de faptul că ar fi văzut că noul președinte nu și-ar fi făcut cruce la întâlnirea cu un lider bisericesc, că nu e însurat, că aia, că cealaltă. Am ajuns captivi în lumea răutății, suntem interesați mai tot timpul de religia și comportamentul sexual al altora, dar nu ne uităm la noi. Unii dintre noi mergem duminica la biserică, ne tragem pe coate și genunchi, ne rugăm la moaște, pupăm zeci de icoane, punem biserica înaintea credinței, credem și urlăm că doar religia noastră este cea dreaptă, iar după ce ieșim din biserică, la nici doi pași, scuipăm flegma răutății pe asfalt, printre oameni, pe cel de lângă noi, pe frate, vecin sau pe cel pe care nu îl cunoaștem, dar îl urâm doar pentru că există. Ce e cu noi? Ceva îmi scapă. Campania electorală s-a încheiat, ura persistă. Credeam că eu sunt diferit. Stați liniștit, răutatea m-a atins și pe mine și îmi este teamă.