Mi-am amintit că una dintre „cele mai citite cărţi Humanitas”, cea cu titlul „Intelectualii”(ed. a II-a adăugită), scrisă de Paul Johnson, m-a „dărâmat”. Am aşteptat vreo 400 de pagini ca tov. P. J. să-mi spună cine sunt intelectualii sau, cel puţin să încerce o minimală definire a lor, dacă nu definire măcar o încercare de realizare a unui portret cât de cât „obiectiv” .
În zadar. Pentru tov. Johnson, „jurnalist de notorietate în lumea anglo-saxonă”, Rousseau era „bolnav mental”, Shelley un „escroc sexual şi financiar”, Marx un „egoist furios”, având o „grotescă incompetenţă de a lucra cu banii”, Ibsen „un specialist în furie” şi scandaluri, Tolstoi un curvar cu un „ego arogant”, „Tolstoi şi-a distrus familia şi s-a distrus pe sine”, Hemingway un mincinos beţiv agresiv, „un om ucis de arta sa”, Brecht „o inimă de gheaţă”, Russell „un caz al fleacurilor logice”, Jean Paul Sartre „un egoist desăvârşit”, „un ghemotoc de blană şi cerneală”, „în viaţa multor intelectuali de la sfârşitul mileniului pare să existe o trăsătură sinistră, un fel de menopauză cerebrală care s-ar putea numi Dispariţia Raţiunii” (p.412). „Desigur”, majoritatea intelectualilor analizaţi de tov. Johnson şi-au înşelat nevestele (câte or fi avut fiecare), şi-au renegat copiii din flori ş.a.
Dar ia să vedem sfârşitul acestei cărţi, „concluzia” cum ar veni: „Care este concluzia care ar trebui trasă? Cititorii vor judeca singuri. Cred însă că se simte astăzi un anumit scepticism public faţă de intelectualii care se ridică pentru a ne ţine predici; o tendinţă tot mai accentuată în rândul oamenilor obişnuiţi de a pune în discuţie dreptul universitarilor al scriitorilor şi filosofilor, oricât ar fi ei de eminenţi, de a ne spune cum să ne purtăm şi cum să ne organizăm viaţa. Pare să fie tot mai răspândită convingerea că intelectualii nu sunt mai înţelepţi, în calitate de mentori, nici nu sunt nişte exemplare mai valoroase decât vrăjitoarele, vracii şi preoţii din trecut. (…) Intelectualii ne oferă una dintre principalele lecţii ale tragicului nostru secol, care a sacrificat atâtea milioane de vieţi nevinovate pe altarul planurilor de ameliorare a rasei umane. Ei, nu numai că ar trebui ţinuţi departe de structurile puterii, dar ar trebui să facă obiectul unei suspiciuni speciale atunci când încearcă să ofere colectivităţii un sfat”.
Ia ziceţi, să aplicăm ce spune tov. P.J. şi în România? Şi în Sălaj? Aştept cu interes opiniile voastre.
