De ce crește extremismul? (II)

Daniel Săuca
CTP: „E vorba de o nevoie de violență care a crescut în societatea românească în ultimii ani, rezultat a tot ceea ce am trăit și văzut împreună în acești ani. Rezultatul este că sunt foarte mulți cei care îl aprobă pe Simion, îi aprobă pe cei de la AUR și miza aici nu este legată de niște oameni, cei care se află acum la putere, PSD-PNL, e legată de democrație. Acești domni de la AUR nu vor altceva decât să înlocuiască democrația cu conducerea dictatorială, acesta e obiectivul final. Nu degeaba acel Călin Georgescu, premierul AUR și președinte de onoare, le-a adus laude lui Antonescu și Zelea Codreanu. Ce înseamnă Antonescu și Zelea Codreanu? Înseamnă dictatură sângeroasă. Asta e miza, și grav e că există o anumită oboseală, nu numai în România, ci pe plan european și mondial. Există o oboseală a democrației. Oamenii, periodic, pur și simplu nu mai vor democrație, se plictisesc de ea, o consideră ineficientă… și dau curs instinctelor atavice de revenire la ceea ce se numește lupta pentru existență – supremația și dominația celui mai tare. Asta se întâmplă în natură” (digi24.ro). De acord cu oboseala democrației, amplificată și de pandemie (sau ce-o fi fost). Sunt sceptic însă că personajele în cauză chiar doresc dictatura. Îți trebuie o alură mai „interesantă” pentru așa ceva. Revin la ceea ce am scris miercuri la rubrica de față: deocamdată nu văd decât populism, butaforie, violență verbală, intimidări, liste negre. Cu alte cuvinte, doar vorbe. Repet: deocamdată. Sper să nu se ajungă la escaladarea violenței, a extremismului. Și mai sper că în spatele AUR nu stau personaje, cu „ochi albaștri” sau nu, care își doresc întoarcerea la un naționalism care să ne scoată din Europa. Părerea mea!

7 Thoughts to “De ce crește extremismul? (II)”

  1. […] Daniel Săuca CTP: „E vorba de o nevoie de violență care a crescut în societatea românească în ultimii ani, rezultat a tot ceea ce am trăit și văzut împreună în acești ani. Rezultatul este că sunt foarte mulți cei care îl aprobă pe Simion, îi aprobă pe cei de la AUR și miza aici nu este legată de niște oameni, cei care se află acum la putere, PSD-PNL, e legată de democrație. Acești domni de la AUR nu vor altceva decât să înlocuiască democrația cu conducerea dictatorială,  » Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Unde nu-i justiție,apar justițiarii!!!

  3. Anonim

    Pentru ca PSD daniele

  4. I.C.

    E bine că vă preocupă și că atrageți atenția asupra fenomenului. În opinia mea, gravitatea nu rezidă atît în culoarea ochilor presupușilor sforari și la ce se dedă pegra ce formează A.U.R., ci sufragiul tot mai larg pe care-l întrunesc. Acea mulțime va vota, și va trimite la conducere o grămadă mare de carcase goale. După 2024 prevăd o emigrație masivă a celor competenți rămași în țară pînă acum. O să rămînă „patrioții” de strînsură drapați în tricolor!

  5. Ioan

    Asa se intampla cand Parlamentul , Guvernul sunt doar adunaturi de hoti , prosti , mafioti !!

  6. younce

    Cred ca e cam fortata comparatia dintre situatia de acum si situatia interbelica.Dar la fel de adevarat este si faptul ca situatia de acum seamana cu tot ce s-a intamplat dintotdeauna in Romania.Adica nepotisme,relatii,pile,spaga,furturi,etc si mai ales restrangerea drepturilor de orice fel, pe care le consider abuzive.Pe fondul acestor fapte AUR a reusit si va mai reusii sa se ridice in procente.Lumea s-a cam saturat de ele si atunci cred ca ar vota orice partid care ar promite ca poate sa opreasca toate astea.

    1. Anonim

      Păi cam asta a promis și NSDAP.

Leave a Comment