Cornel Codiţă
Dacă este să ne luăm după istorie, atunci, pentru primul măcel mondial nu a fost nevoie de nici un nebun. Deciziile au fost luate nu de un singur om, ci de un grup restrâns, cu toţii însă în deplinătatea facultăţilor mintale. Au prevalat calculele ”raţionale” de putere şi prestigiu, ambiţiile de restructurare a arhitecturii europene şi, ca efect, ale celei globale, setea de mărire a unor elite militare, politice şi economice dornice să îşi etaleze ”ştiinţa”, puterea, loialitatea şi capacitatea de a servi ”Interesele Superioare ale Suveranilor Imperiali”. În cazul celui de al doilea măcel mondial a fost nevoie de unul singur. Desigur, lăsat de capul lui şi pe seama puterilor proprii, ipochimenul ar fi ţinut şi azi discursuri fulminante prin berării, dacă nu cumva ar fi decedat între timp, nu de altceva dar sigur de bătrâneţe. Nu încape nici o îndoială, măcelul global nr. 2 ”a văzut lumina zilei” întâi şi întâi în capul lui Hitler. Cu toate acestea, nici măcar el nu şi l-a dorit cu adevărat. A fost mânat de viziunea unui soi de ”turism militarizat” prin Europa. Aşaaaa, nişte plimbări de plăcere cu trupe, tancuri, avioane, tunuri, mitraliere, submarine, rachete, puşti, mine, aruncătoare de flăcări şi alte ”jucării de război” prin diferite ţări ale Bătrânului Continent. În urma ”vizitelor” trupelor germane, ţările respective ar fi urmat fie să se dizolve, fie să devină părţi ale Noului Reich German, cel de al treilea. La vremea respectivă, majoritatea ţărilor vizate – Polonia, Cehoslovacia, România, Austria, Belgia, Olanda, ba chiar şi Franţa, Statele Unite, Japonia – ”au înţeles” aceste lucruri simple. În acest sens, Anglia lui Chamberlain a şi semnat un tratat de pace cu nebunul din Berlin. De opus, s-a opus Churchil şi o parte din nobilimea britanică dornică să îşi pună la adăpost de ”lăcomia germană” marea întindere a imperiului în care soarele nu apunea niciodată. Din păcate pentru traiectoria paşnică a istoriei europene şi mondiale, nici Stalin nu a înţeles prea bine ce vrea Hitler, mai ales că semnase cu el un Tratat în toată regula, prin care îi dăduse mână liberă să se plimbe cu armatele lui prin mai toată Europa de Est şi, dacă avea chef şi îi dădea mâna, chiar şi prin vestul european de şic: Paris, Viena, Londra, Washington. Când s-a pomenit cu trupele germane la porţile Moscovei, Stalin s-a trezit din năuceală. De trezit, s-au trezit destul de repede şi americanii, mai ales după ce o păţiseră de la japonezi, la Perl Harbor. Aşa că i-au trimis lui Stalin aprovizionarea la greu de care avea nevoie. Vreo 400.000 de jepp-uri şi camioane, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri şi tot felul de alte lucruri utile pentru război. Un total de vreo 180 de miliarde de dolari, la valoarea monedei americane din 2016. Restul e istorie!
Acum, avem deja pe scena lumii nu unul, ci doi nebuni care se hârjonesc. Când a joacă şi împăciure, când a păruială, ciomăgeală şi dat rău la oase. Exact ca Hitler, Putin a crezut că e suficientă o plimbare a armatelor ruseşti prin Ucraina ca să-i amuţească şi pe ucraineni şi pe nărozii ăia obraznici din Vest care şi-au pus în cap să înconjoare Rusia cu o plasă de protecţie marca NATO. Exact ca în cazul lui Hitler, Putin este obligat să constate, trei ani mai târziu, că ”plimbarea de plăcere” pe meleaguri ucrainene este pe cale să se transforme într-un dezastru militar pentru Rusia şi o catastrofă totală, politică, pentru regimul de la Moscova şi un colaps economic pentru Rusia. De cealaltă parte, nebunul de la Washington s-a sucit ca un titirez, de nu mai înţelege nimeni nici ce vrea şi nici cum ar putea face vreodată ceva cu sens ca să oprească măcelul aflat în plină desfăşurare între Rusia şi Ucraina. După ce a ţinut-o langa în timpul campaniei electorale că lui îi ajunge o singură zi să facă pace în Ucraina, Trump a dat-o în fel şi chip la întors. Mai nou, îi trimite ultimatumuri lui Putin: că să-şi bage ăla minţile în cap şi să treacă la negocieri serioase, ori…..Ori să se ascundă bine prin buncărele Kremlinului, că vine Trump cu bombardeaua şi îl îngroapă sub dărâmături, cu tot cu Moscova înconjurătoare. Aşa a zis Trump, pe cale orală! Mai nou, ca să fie încă şi mai convingător, a trimis şi niscai submarine, din alea dotate cu rachete şi încărcături nucleare, să se plimbe paşnic ceva mai aproape de ţărmurile ruseşti.
Ce s-o alege de lumea asta, lăsată pe mâna a doi nebuni, nu putem şti deocamdată, dar pericolul unui război ”total” nu mai este doar o metaforă jurnalistică şi nici o ipoteză de lucru pentru laboratoarele de idei. Este o posibilitate a cărei probabilitate de realizare creşte direct proporţional cu iraţionalitatea jocului dintre Putin şi Trump.
Singura veste bună pe care pot să v-o dau este aceea că, urmând firul istoriei, aşa cum s-a depănat el până acum şi dacă putem considera că trei iteraţii sunt suficiente pentru o concluzie solidă pe bază de inducţie, atunci pentru următorul război global va fi nevoie de cel puţin trei nebuni. Sau mai mulţi!
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro