Precum niste dromaderi autohtoni, mutati din desertul nisipos in plin desert al grijei fata de mediul inconjurator, ne incapatanam sa purtam in spate de ani de zile acceasi cocoasa autentica a indolentei. Cu o nonsalanta care frapeaza si aluneca intr-o impertinenta jucata admirabil, unii romanii dau prea putin pentru mediul in care traiesc. Sau, ca sa o spunem in dulcele stil clasic, nu dau mai mult de doi bani pe ceea ce inseamna mediu, natura, protectia ei, ecologie, termeni care care le trec razant pe langa urechi.
Si nu se pune problema daca romanii sunt mai curati sau nu ca altii sau a tonelor de sapun si sampon folosite anual. Gravitatea ecuatiei cade pe punctul X, ce desemneaza pana unde poate merge aceasta neglijenta jilava care este manifestata in toate aspectele, fie ele individuale sau nu.
Multi romani refuza sa manifeste chiar si cea mica grija fata de mediu pentru ca ani la rand in epoca de aur, au invatat sa pretuiasca doar ce le apartinea direct. Urmarea