Crăciun fericit?

Trăim vremuri în care până și “magia” celor mai frumoase zile din an, pare că s-a ascuns. Obosiți, sătui de restricții venite zi de zi din izvorul nesecat de sfaturi din partea autorităților, plini de probleme și griji, cu greu putem spune că mai așteptăm, cu sufletul la gură, aceste Sărbători. Alergăm haotic prin magazine, punem mâna pe aproape tot ce ne iese în cale într-o dorință disperată de a acoperi cu hârtie de împachetat cadouri, mâncare și băutură, găurile făcute de pandemia care ne-a ajuns până la os. Până și reclamele bolnăvicioase de la televizor au transformat așteptarea acestor momente în niște „lecții” absurde care ne fac să credem cu tărie că nici măcar de sărbători nu scăpăm de mască, dezinfectant și restricții, deși fiecare știe foarte bine ce are de făcut în această privință.

Ni se bagă pe gât niște colinde stupide, cu versuri ce conțin cuvinte precum „mască”, „dezinfectant” ori „distanțare”. Grijă am avut și avem, știm pe de rost ceea ce avem de făcut, cui să trântim ușa în nas, cum să ne gestionăm anxietatea, depresiile, lipsurile, stările de cădere nervoasă, nu mai avem nevoie să mai auzim, în această perioadă, de tot ceea ce auzim zilnic la radio, la TV, pe stradă, la locurile de muncă. Ni se spune pe cine să nu primim în case, cum să stăm la masă, cum să ne așezăm masca înapoi pe gură după ce luăm o jumară sau o lingură de supă la masa de Crăciun. Acești oameni care ne conduc nu au nici măcar urma de tact necesară pentru a ne lăsa în pace în aceste zile, înghiontindu-ne încontinuu cu sfaturi și recomandări, de parcă n-am ști suficient de bine că masca este deja o a doua piele a noastră, că dezinfectantul nu lipsește de pe masă și că mai avem puțin și îl bem, ca să fim siguri că respectăm întru totul ceea ce ni se spune mecanic, de 20 de ori pe zi. Copiii nu știu nici ei ce așteaptă – o jucărie, tabletele date în comodat, adică cu împrumut, o îmbrățișare?

Sau nu așteaptă nici ei nimic în afară de normalitate, de firescul care, în alți ani, îi agasa și îi plictisea? Că tot am pomenit de tabletele date de Guvern, cum să dai o tabletă unui copil nevoiaș sau unuia cu rezultate sclipitoare la școală, în regim de împrumut? Ce faci după ce se termină nebunia pandemică, îi iei tableta? Câtă minte au acești oameni și unde e, de fapt, ajutorul, când paguba psihologică ce o cauzezi atunci când îl lași pe copil fără acest obiect, după ce i l-ai dat, e cu mult mai mare decât ți-ai putea închipui? Unde sunt rezultatele sacrificiului pe care fiecare în parte l-am făcut zi de zi în toată această nenorocire cauzată de Covid? Unde sunt siguranța, speranța, suflul bun ce ar fi trebuit să iasă din fiecare instituție a statului, la un an de pandemie? Unde întoarcem privirea, avem parte de același tablou trist. Vin Sărbătorile, da. Calendaristic doar, pentru mulți. Ce sărbători pot avea cei care, deși au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a fi bine, și-au pierdut soții, părinții, chiar copiii, din nenumărate motive care, multe dintre ele, nu le pot fi imputabile?

Câți și-au pierdut locurile de muncă, siguranța zilei de mâine, mica afacere sau poate chiar singurul mijloc de subzistență, în acest an? Câți bătrâni au rămas să lupte singuri cu sărăcia și bolile pe care oricum le aveau, nefiind băgați în seamă de nimeni, cu atât mai puțin de autoritățile care promiteau ipocrit că vor bate la fiecare poartă cu o plasă cu mălai, ulei și câteva măști – lucruri care în veci n-au mai ajuns în casele acestor suflete măcinate de nevoi și singurătate? Câți copii au adormit plângând pentru că nu au avut posibilitatea de a participa la vestita școală online, ei neavând nici măcar o conexiune la internet, că de telefoane deștepte ori laptopuri nici nu are rost să mai amintim? Câți oameni au ajuns acum, în pragul sărbătorilor, deznădăjduți, singuri, uitați ori dați deoparte? Poate că par nepotrivite aceste rânduri, acum, în pragul zilelor poleite an de an cu bunătăți, bucurie și zâmbete, însă dincolo de poleiala pe care de această dată o așternem din inerție, rămân toate lucrurile triste, toate dramele și lipsurile cu care ne găsesc, în brațe, aceste sărbători.

Desigur, rămâne speranța, cea care, se spune, moare ultima. Însă pentru mulți, până și această speranță s-a erodat treptat, s-a șubrezit, astfel încât chiar nu-i mai poate încălzi. Numărăm ultimele zile din acest an; unii zâmbind, alții cu lacrimi în ochi. Suntem mai puțini, mai deznădăjduiți poate decât am fost vreodată, și asta pentru că indiferent cât am strâns din dinți, nu am văzut prea multe rezultate ori ceva îmbucurător din partea celor pe care tot noi i-am înscăunat, plini de speranțe și iluzii, atunci când i-am votat. Aceste sărbători în care străzile, dar și multe case vor rămâne aproape goale, vor trece. Să privim, totuși, dincolo de orice grijă ori nevoie, cu încredere că va fi un an mai bun. Un an pe care noi să-l facem mai bun, prin orice gest, orice lucru mărunt, orice trăire, așteptând mai puțin să fim feriți ori… fericiți prin gesturile ori acțiunile celor din stratosfera politică a țării.

Știți bine că așteptăm degeaba, mai ales acum, când vedem ce echipe de conducere se prefigurează. Să ne rugăm să rămânem sănătoși, după care să facem ceea ce trebuie făcut ca să rămânem așa; cât despre restul, cei care au făcut greșit ori n-au făcut nimic pentru ca nouă să ne fie viața mai sigură, deși pentru asta au fost plătiți, cu siguranță că undeva va exista sub o formă sau alta, un ecou. Nu, nimic nu rămâne neplătit. Nici minciuna, nici indolența, nici hoția și nici incompetența. Din păcate pentru noi, cei care au deja “facturi” uriașe restante la aceste capitole sunt tot mai mulți. Crăciun liniștit, dragi sălăjeni! Schimbați canalele tv de știri cu cele mai umane și mai frumoase, deschideți sufletele și fiți mereu însuflețiți de gândul că prima și cea mai puternică mână de ajutor în orice clipă de cumpănă este cea de la capătul brațului vostru!

 

Alte articole

One Thought to “Crăciun fericit?”

  1. Anonim

    Un editorial de clasa, din partea unui om cu simturile treze. Bravo.

Leave a Comment