In prag de Craciun si de An Nou, satele salajene aduc a moleseala si tristete. Nu mai miroase a cozonac si a paine coapta decat la gospodariile mai instarite, iar ulitele sunt pline de noroi si vaduvite de zapada. Nici dealurile nu mai asteapta, inca de dimineata, puzderie de copii cu saniute, iar zurgalaii lipsesc cu desavarsire. In aer se simte o stare de apatie, un sentiment tulbure si greu, pe care barbatii il ingroasa vizibil, adunati in jurul a doua, trei mese din crasma din centrul satului. O numesc magazin sau ABC, desi sticlele de bere si votca vanduta la det au mai mare cautare decat pungile de macaroane si pachetele cu detergent. Femeile au luat prajituri de la acelasi ABC, ca sa nu mai piarda timpul incalzind cuptorul din curte. Printre cumparaturi facute la magazin, ca sa se invioreze, unele au mai tras si ele cate o dusca. Mai schimba cateva vorbe intre ele si ies cu plasa cam usurica, totusi, indesata sub brat.
Curtile caselor sunt si ele seci, pline de toate cele, o multime de lucruri vechi, in majoritate, pe care oamenii le strang, ca poate, poate vor fi bune la ceva. Totul arata trist si saracacios, iar in noroiul din curte oamenii au taiat porcii de Craciun. Este o practica straveche, spun oamenii, asa ca au incercat sa tina mai toti porci in cotetele de lemn, innegrite de ploi. Vin copiii acasa, iar batranii si-au facut un scop din cresterea porcilor pentru frigiderele lor. Vin copiii pentru seara de Craciun si ca sa nu zica parintii ca lor nu le-au trecut odraslele pragul, dar pleaca repede, cu portbagajul masinii incarcat. Se intorc la oras, unde au baie si apa calda si camere incalzite.
Prin satele salajene nu se mai aud colinde. Mersul cu uratul, in seara de Craciun, este o practica facuta pentru a aduna ceva bani si nu in spiritul sarbatorilor, asa cum s-ar cuveni. Probabil, colindatul este trait intens doar de picii de cativa ani, pentru care stelele si traistele in care pun merele si banutii primiti mai pastreaza un farmec cald, aparte. In rest, in case televizorul e stapan. Actorii de telenovele umplu ecranul, in aceeasi masura ca la oras. Totul aduce a artificial, a sarbatoare fada, lipsita de gust.
Nu se mai aud zurgalai prin sate, nu se mai vad sanii si nu mai sunt copii pe ulite, care sa numere fulgii razleti ce nu mai apuca sa se astearna pe ulite. Doar norii stau adunati peste sat, ca in poeziile lui Cosbuc, asteptand si ei sa se intample ceva. Sa se miste lucrurile. Sa fie cu adevarat sarbatori. Sa fie cu adevarat un Craciun fericit!
