Întâlnesc tot mai mulți sălăjeni, cei mai mulți în vârstă, care spun că era mai bine în comunism, că într-o anumită perioadă de dinainte de Revoluție să trăia foarte bine, că magazinele erau pline, aveai de unde alege, iar dacă ocupai și un post călduț în partid, viața îți mergea ca pe roate. Ba mai mult, la multe dintre aceste persoane am simțit inclusiv o anumită ură față de tinerii din actuala generație, o ură față de societatea actuală, față de democrație (tot mai alterată). Atitudinea acestor persoane m-a scârbit inițial, dar am încercat să le înțeleg. Zilele trecute am publicat pe contul meu de facebook câteva imagini cu o cartelă, acea bucățică de carton în baza căreia puteai cumpăra pâine înainte de 1989. Pentru mine, cartela respectivă este o dramă, una născută în copilărie. Mama o păstra într-o copertă din material plastic, nu cumva să o stricăm, pentru că pierderea sau degradarea ei te lăsa fără pâine. Îmi amintesc perfect și momentele în care mergeam la alimentara din Brădet, scoteam cartela, iar vânzătoarea îmi spune sec că pâinea s-a terminat. Mă întorceam cu mâna goală. Nervos, tata se ducea la vânzătoare și îi arunca nenorocita de cartelă pe tejghea. Păi cum este posibil să nu mai fie pâine din moment ce era vândută doar pe bază de cartelă? Simplu! Interveneau „pilele”, care funcționau și atunci în România. Unii aveau acces la tot, iar alții lingeau ce rămâneau de la alții. Probabil că regretă comunismul cei care atunci aveau putere, cei care aveau acces la TOT, care puteau controla și comanda, cei care erau ascultați, erau bine plătiți și de care unora le era teamă. Ei bine, lucrurile s-au schimbat, iar aceste persoane, ajunse acum la vârsta de 70 sau 80 de ani, regretă amarnic anii de glorie comunistă pentru că nimeni nu le mai bagă în seamă, nimeni nu mai ascultă de ele, nu mai au putere, nu mai pot dicta. E mai bine acum? Da, cel puțin pentru mine! Nu mai vreau ca puterea să ajungă în mâna unui sigur om sau a unor descreierați lipsiți de un grad minim de educație. Dar, acest fenomen e în ascensiune și nu este de mirare din moment ce clasa politică românească este cam aceeași de 30 de ani. Nu mai scriu nimic, dar sunt sigur că nu mai vreau pâine pe cartelă.
Comunismul, dragostea lor
Bine scris! Am peste 70 de ani, am urît comunismul dintotdeauna, ascult în căști rock, sorb o cafea nu nechezol, și mi-a venit în minte să întorc vorba cronicarului, ca explicație: „Mulți, da’ proști, Măria Ta!” Iar de povestit la ce umilințe ne-a supus regimul comunist al derbedeului Ceaușescu nu mai are nici un rost.