Comerciant vând lehamite

Zilele trecute, o vânzătoare îşi zorea clienţii să părăsească magazinul din care îşi faceau cumpărăturile, invocând că e sâmbătă, zi nelucrătoare pentru mulţi, şi că-l aşteaptă copiii acasă. L-or fi aşteptând, nu neg, dar cu siguranţă copiii aceia au nevoie de o pâine pe masă. Iar pentru pâinea aia, vânzătorul trebuie să-şi ia leafa, pe care patronul i-o asigură din vânzările făcute. Altfel spus, şi din banii cheltuiţi de oamenii aflaţi la spartul târgului în magazin.
Că atitudinea comercianţilor români lasă de dorit nu este o noutate. Fiecare dintre noi ne-am lovit, la un moment dat, de plictisul ori lehamitea vânzătorului, de graba acestuia de a pune lacătul pe uşă, de revolta lui în momentul în care clientul îi solicită intervenţia, dar decide să nu cumpere nimic.
Nu este treaba clientului că vânzătorul nu are să-i dea rest de la bancnota de 200 de lei ori că tocmai i s-au terminat monedele, astfel că mărunţişul va fi înlocuit, că vrei sau nu, cu nişte pliculeţe de zahăr ori cu nişte gumă de mestecat. Nu e treaba clientului nici că individei nu-i convine că trebuie să rearanjeze hainele pe umeraşe ori că a probat trei obiecte vestimentare şi s-a decis să nu cumpere niciuna, pentru moment. Nici că tocmai s-a terminat rola din casa de marcat, aşa că nu va primi bon fiscal! Ori că madama trebuie să rearanjeze hainele pe umeraşe
Cumpărătorul nu are timp să aştepte până ce vânzătoarele fac schimb de reţete ori până îşi termină palavrele la telefon. El aşteaptă respect, aşteaptă să fie tratat cu bun-simţ, aşteaptă servicii profesioniste, nu de alta, dar pentru toate acestea plăteşte. Nu că un zâmbet ori un „bună-ziua” ar fi pe bani!
Comercianţii autohtoni au încercat să preia anumite elementele de la cei din străinătate, însă selecţia s-a făcut după chef. De câte ori nu aţi păţit să fiţi luaţi la întrebări încă de la primul pas făcut peste pragul magazinului, deşi aţi intrat doar pentru a vă clăti ochii, pentru a lua notă de noul trend? De câte ori nu vi s-a suflat în ceafă când vă plimbaţi printre rafturi? Şi de câte ori nu aţi păţit tocmai pe dos, când tânjeaţi după un ajutor din partea vânzătoarei, prea cufundată, însă, în bârfele cu colega de alături?
Nu cred să existe altă ţară ce se pretinde civilizată în care comercianţii cer bani pentru a-ţi da o plasă în care să-ţi aşezi produsele achiziţionate ori în care programul magazinelor să coincidă cu cel în care majoritatea potenţialilor clienţi se află la serviciu. Iar în week-end, când se presupune că oamenii au timp de shopping, orarul să fie scurt şi rigid, că doar s-ar duce şi vânzătorii acasă.
Mai trist este că o astfel de abordare este chiar încurajată de către patroni, care neglijează faptul că vânzătorul reprezintă imaginea magazinului, respectiv legătura dintre comerciant şi client. O acritură la casă va ţine cu siguranţă cumpărătorii departe şi, implicit, încasările la un nivel mic. Şi-atunci, de ce şi-ar dori un patron un astfel de angajat?

Andreea Vilcovschi

One Thought to “Comerciant vând lehamite”

  1. Matheghe

    …cum ai turcu-i si pistolul spune o zicatoare,de ex.la un barulet din oraselul Jibau, numit emblematic „Lucifer” de catre rarii consumatori care il frecventeaza, exista(inca!)o panarama de vanzatoare mare si grasa cat o bivolita gestanta(cu care seamana si la miros,aviz DSP-ului!)care inca de la intrare te ia in suturi de parca ea iti face vreo favoare ca te serveste pe banii tai,daca ai spui patroanei da din umeri ca asta-i situatia fiindca o alta mai buna nu gaseste…dar totusi este ciudat ca tot respectiva patroana se plange de lipsa consumatorilor si implicit a vanzarilor?!…

Leave a Comment