Cazul Bodnariu sau spălatul creierelor la români

Chiar dacă s-au scurs deja tone de cerneală pe marginea subiectului, majoritatea articolelor înfierând un stat care-și permite să „fure” copiii români de lângă părinți, unele lucruri au fost trecute prea ușor cu vederea. Deși aș vrea să cred că omisiunea a fost făcută mai degrabă din neștiință, sunt sigur că isteria generală care a cuprins România se datorează, în primul rînd, spiritului de turmă ancestral, pur sânge românesc, dar și sentimentalismului patetic cu care am fost cadorisiți încă de la naștere. Da, ați intuit foarte bine. Chiar dacă am o opinie diferită față de cea a majorității celor care scriu sau comentează pe acest subiect, știu că unele adevăruri pot să doară. Și, uneori, chiar dor…
Nu cred că-i un șoc pentru nimeni să afle că, astăzi, Norvegia este un stat dezvoltat, cu una din cele mai înalte standarde de viață, cu o rată a șomajului aproape inexistentă, o țară în care specialiștii europeni spun că domnește o democrație mai mult decât stabilă, cu un sistem politic silențios și, totodată, eficient. Da, până aici am pictat deja un tablou în cu totul alte culori decât cele pe care noi, românii, suntem obișnuiți să le „înghițim” zilnic. Cu o populație de aproape 5 milioane de oameni, putem spune că Norvegia este o națiune mică, unde politica de acceptare a emigranților a fost în permanență controlată de stat. S-a ajuns, de exemplu, ca în prezent, aproximativ 12 la sută dintre norvegieni să fie de origine occidentală, din state UE (Norvegia nu este membră a Uniunii Europene). Așa că românii, nu foarte mulți la număr, au luat și ei calea „țării fiordurilor”. Iar cei care au ales să trăiască în Norvegia, cu sau fără cetățenie dublă pe pașaport, sunt obligați (ca de altfel în orice altă țară) să respecte legislația existentă între granițele acestui stat, o legislație care se pare este una destul de fermă, însă cât se poate de stabilă, subordonată unor principii clar definite. Dacă vreți, e cealaltă față a aplicabilității sistemului legislativ românesc. O „față” pe care ne-o dorim cu toții, dar pe care, din păcate, nu o vom avea niciodată. Evident, tot din considerente genetice…
Fără doar și poate, cazul Bodnariu este deja o temă exagerat mediatizată, cu o tentă profund naționalistă, menită să “excite” opinia publică a unui popor ce se hrănește, de mai bine de 26 de ani, cu o telenovelă al cărui subiect e propria lui dramă. Trecând peste caracterul emoțional și, clar, cât se poate de fatalist al cazului reflectat în ochii românului, subiectul Bodnariu riscă să fie aruncat în ridicol, în condițiile în care, mai nou, este tratat ca subiect de… campanie electorală. Nu mai degrabă, zilele trecute, pe scena ridicată cu ocazia mitingului de protest – unde sute de zălăuani s-au adunat în semn de solidaritate cu familiile române din Norvegia, ale căror odrasle au fost „răpite” – s-au cocoțat câțiva prezumtivi viitori candidați la Primăria Zalău. Aici, parlamentarul Mirel Taloș, viceprimarul Fazakaş Nicolae și prefectul Ionel Ciunt (reprezentantul Guvernului în Sălaj, instituție care habar nu am ce implicare avea în acea manifestare) și-au exprimat solidaritatea față de familia Bodnariu. Evident, toți aceștia susțin că au participat la eveniment în calitate de părinți, şi atât. Și bine au făcut, dacă asta au simțit. Problema e că, „în calitate de părinte”, iei loc în rând cu ceilalți câteva sute de alți părinți prezenți la miting, și nu te urci în uralele mulțimii pe scenă, cu doar câteva luni înainte de alegeri. Să fiu onest, acest gust amar al manipulării l-am simțit de prea multe ori în ultimii 26 de ani, ca să mă mai înșele simțurile.
Revenind la drama familiei Bodnariu (pentru că trebuie să recunosc că este totuși o dramă, oricât de prooccidentali ne-am visa), din punctul meu de vedere, simplu și cât se poate de firesc, orice cetățean al lumii care își dorește să trăiască în orice altă țară, o poate face, evident, cu câteva condiții: să respecte și, totodată, să se adapteze la legile și reglementările țării adoptive. Câți dintre cei care citesc aceste rânduri sunt de acord ca, în casa lor, vecinii să facă regulile? Ei bine, la fel și în cazul Bodnariu. Cui nu-i convin legile și regulile dintr-o anumită țară, nu are ce căuta acolo. E simplu. E ca și cum aș vrea să trăiesc în Anglia, dar nu-mi place fața Reginei. Ca apoi să contest forma de guvernământ din Regat, care este, așa cum se știe, monarhia constituțională. Bașca, pentru a-mi dramatiza situația, fac apel inclusiv la solidaritatea emoțională a românilor, de-acasă sau din diaspora.
Nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi vreodată adeptul corecțiilor, indiferent de felul lor, care să-mi traumatizeze fizic sau psihic copiii. Sunt conștient că o astfel de atitudine arată frustrarea unui părinte, neputincios în relația cu propriul copil. Și mai știu că un părinte care vrea să-și altoiească plodul, chiar sub forma unei „banale” urecheli, sub pretextul imbecil de genul „eu te-am facut, eu te omor”, nu ar trebui să plece într-o țară civilizată, cu atât mai mult într-una nordică, unde statul îi protejează pe cei mici cu instinctul mamei ce-și apără puii în fața oricărui pericol. Genul ăsta de oameni retrograzi ar trebui să rămână aici, în România, o țară în care bătutul nevestei sau al copiilor este deja o cutumă, dacă nu chiar un sport național.
Cu riscul să mă repet, sunt absolut convins că toată această poveste lacrimogenă este întreținută, la modul cel mai artificial cu putință, mai întâi de maneliștii din presa românească, ca apoi să fie speculată de politicienii populiști. Însă, ce mă revoltă cel mai mult este că, deși bisericile adună românii în piețe în semn de solidaritate cu familiile române din Norvegia, ele „se fac că plouă” când vine vorba de zecile de mii de copii orfani, care trăiesc în România, în cea mai lucie sărăcie cu putință; că sunt familii în care copiii, la micul dejun, prânz și cină, în loc de mâncare, înghit palme și picioare de la niște nenorociți de bețivi, care își spun părinți. Cu plozii ăștia, stimate biserici și stimați enoriași, ce facem?! Pe copiii înfometaţi şi chiar violaţi (și nu sunt puțini la număr) de părinţii lor, sub ochii noștri, aici, în propria curte, cui îi lăsăm, doamnelor și domnilor? Avem atâția copii nenorociți chiar sub ochii noștri, dar din păcate noi nu vedem decât paiul din ochii altora.

Alte articole

9 Thoughts to “Cazul Bodnariu sau spălatul creierelor la români”

  1. Anonim

    Corect editorialul, la obiect spus…din pacate asta este fibra noastra romaneasca care ne dam cu fundul de pamant ptr. niste neoprotestanti care cred ca a face copiii este un scop in viata, ca dupa aceea sa-i indoctrineze cu idiotenie, sa le aplice cate o corectie corporala sai psihica ori de cate ori nu se „aliniaza la linia frateasca”. In mod sigur democrataia norvegiana e mult mai curata si dreapta decat democrataia noastra de mahala, indoctrinata de pupatul moastelor si a cioantelor vezi doamne sfinte!

  2. Tăunul

    Felicitări pentru articol. Sunt de-a dreptul penibili pocăiţii şi popii ăştia cum ies în stradă şi se dau cu curul de pământ pentru 5 copii norvegieni, cu mamă norvegiană şi numai tată român, preluaţi de statul norvegian.Ieşiţi bă în stradă pentru copii români abuzaţi de la sate, pentru copii români abandonaţi la bunici de cei plecaţi afară !

  3. Omonim

    Cârcotaș mic care esti, cum nu vezi tu pădurea de copaci 😉

    1. Anonim

      Cum se vede în emoticoiu’ ăla, dumnea…tu ești cam chior!

      1. Omonim

        Chior, probabil, dar sigur cu 7 ani de-acasă

        1. Anonim

          Trebuia pînă la majorat. Și după aceea, instituționalizat.

  4. vasi

    Foarte obiectiv. Plus de asta, prestatiile dlui Ciunt si ale lui Talos, de sambata sunt absolut inutile si jenante. Nu avem nevoie de discursuri de EV MEDIU legea e lege si nu e loc de tocmeala. La fel si legat de subiectul cu Constitutia, familia si din cine trebuie sa fie ea compusa. Adica ne invata domnul prefect cum.si cu cine sa ne trăim vietile, cântând in struna Bisericii care nu sare altceva mai bun de facut decât sa se uite pe gaura cheii. Pe când un miting despre taxele si impozitele de la care biserica e scutita in mod nesimtit si nejustificat? Pe când un miting de strângere de fonduri pt copiii bolnavi, bătrâni, nevoiasi? Gloata care a aplaudat ca pe vremea comunismului luarile penibile de cuvânt sa inteleaga ca nu mai trăim in epoca de piatra. Si nici nu dansam dupa cum se bășesc preotii. Culmea, ei vorbesc….! Sa mori de ras, nu alta! Marș!!!

  5. Anonim

    Opiniile autorului sunt corecte, însă lucrurile sunt mai nuantate,

  6. Anonim

    „una (…) standarde”?

Leave a Comment