Câți bărbați vor rămâne în țară?

Daniel Săuca

Am scăpat de dracu` și am putea da de mă-sa. Dacă tot avem o mulțime incomensurabilă de crize, crizați și crizate, știrea nu ar trebui să ne mire: „România ar putea trece din starea de alertă în stare de criză” (stirileprotv.ro). Adică, nu ar trebui să ne crizăm mai mult decât e cazul: „Este o măsură pe care o pregătește Guvernul și pe care ar putea să o instituie în clipa în care teritoriul, populația, sănătatea sau mediul ar fi amenințate în vreun fel”. Și „desigur că măsura are legătură cu războiul de la granițele țării și ar putea fi chemați la ordine bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani. După aprobarea proiectului, intrarea în starea de criză poate fi decisă doar de Consiliul Suprem de Apărare a Țării”. Nu ar trebui să ne mirăm că atunci când legea va fi oficială, în țară să nu mai rămână destui bărbați apți de luptă nici să formăm două batalioane (divizioane). Exagerăm, poate, dar nu credem că suntem foarte departe de situația reală. E așa o luptă pe facebook și în media, mai, mai să crezi că vom pune opinca pe Kremlin. Ne vom lupta cu rușii până ce nu va mai rămâne țeavă de gaz pe țeavă de gaz… Ne va apăra NATO? Ne va apăra Armata cu MIG-uri și PM-uri? Să ridice mâna sus cine s-ar înrola de îndată dacă, Doamne ferește, ar porni războiul și dincoace de Prut? Politicienii, postacii, sportivii ar fi primii la înrolare? Să sperăm că nu vom ajunge la război. La final, să reținem și vorbele președintelui Klaus Iohannis: „România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa” (g4media.ro). Așa să fie! Cu toate că…

6 Thoughts to “Câți bărbați vor rămâne în țară?”

  1. […] Daniel Săuca Am scăpat de dracu` și am putea da de mă-sa. Dacă tot avem o mulțime incomensurabilă de crize, crizați și crizate, știrea nu ar trebui să ne mire: „România ar putea trece din starea de alertă în stare de criză” (stirileprotv.ro). Adică, nu ar trebui să ne crizăm mai mult decât e cazul: „Este o măsură pe care o pregătește Guvernul și pe care ar putea să o instituie în clipa în care teritoriul, populația, sănătatea sau mediul ar fi amenințate în vreun fel”.  » Mai multe detalii […]

  2. Anonim

    D-le Săuca, nu vă panicați, oricum, nu aveți ce pierde prea mult, nu vă așteaptă o pensie specială nerușinată și sfidătoare. Ălora cu pensii speciale le poate țâțăi c uru, dacă vine ceva, nu se știe dacă mai apucă ei să ne fure pe noi ăștia cu pensii pe contributivitate !

  3. cetatean

    Bine punctat domnule Sauca.
    V-as recomanda sa scrieti un editorial in care sa treziti in noi sentimentul de apartenenta la neam si tara !
    Astept cu interes !

    1. Anonim

      Domnu „cetatean”, da’ ce, doarme în voi „sentimentul de apartenenta la neam si tara”?

  4. Anonim

    sa stea ciolaci ,dragnea, lebenitarul sa apere tara, eu unul m-am tirat cum intra rusnacii in moldova , nu in romania

  5. Anonim

    VEZI cand pleci sa nu uiti , sa-ti iei cu tine traista si nadragii.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul