Câinii, aurul şi şpaga

Alexandru Lăpuşan

Privatizarea CFR marfă a scos la lumină prea mulţi specializaţi în şpăgi, care ar fi vrut să-şi exerseze talentul pe proiecte mari. Tărăgănarea poveştii pe la CSAT, chiar dacă dă dreptate celor care susţin că era nevoie de timp pentru perfectarea unor înţelegeri cu bani ruseşti, a adus, în final, povestea în parametri proceduilor stabilite. Până şi componenta publică a scandalurilor de pe la curţile împăraţilor şi regilor din ţigănie s-au terminat. Lucrurile păreau că vor întra într-o etapă mai liniştită, poate a unor înţelegeri (politice), pentru că deja naţia începe să fiarbă. În România există prea multe elemente de disconfort, nemulţumiri şi tensiuni (sociale) care întreţin focare mocnite. Unele din acestea pot fi activate de la…butoane (vezi acţiunea din Universităţii care a dat jos guvernul Boc), iar altele se pot declanşa din scântei întâmplătoare. Uciderea copilului de către o haită de câini adoptaţi de ONG-uri într-un parc bucureştean a aprins un scandal enorm. Dacă şi de această dată vom face referiri doar la ’’scheleţii din dulap’’ ca singură componentă a unui program pe baza căruia bucureştenii şi-au ales edilul, şi se va reuşi acoperirea/tărăgănarea scandalului, ne merităm soarta. ’’Să ne alegem politicienii şi să-i lăsăm să-şi bată joc de noi’’ cam acesta ar fi sloganul care ni se propune. Reacţia opiniei publice (inclusiv manifestaţiile părinţilor) dovedeşte însă că naţia nu doarme. Problema câinilor fără stăpân este generală. Totuşi unii primari au reuşit să-i dea de cap. De ce doar unii? Oricum ai întoarce lucrurile, relaţia primărie, ONG-uri/societăţi de ecarisaj (cu tot cu distorsiunile produse de politic) se bazează pe şpăgi. Asta este percepţia omului de rând. Păstrarea şi creşterea permanentă a pericolului generat de haitele vagaboande este ca urmare a neînţelegerilor privind nivelului şpăgilor. Poate după ultima crimă produsă de haite, problema va fi abordată cu mai mult realism. Şi vom mai vedea pe apa DNA-ului măcar pe unii şpăgari care ne-au fraierit în numele dragostei neţărmurite faţă de animale/// O altă boacănă, cât muntele, ce a fost escaladată zilele acestea este proiectul Roşia Montană. În principiu orice bogăţie a solului sau subsolului trebuie pusă în valoare. Modul în care se face exploatarea trebuie să respecte câteva condiţii care ţin de dezvoltarea durabilă a zonei respective. Tehnica momentului oferă mai multe soluţii tehnologice, evident cu mari diferenţe ale costurilor. Pentru Roşia Montană investitorul a ales soluţia clasică (cu cianuri, utilizată in cele mai multe exploataţii de pe tot globul). Dacă problemele de mediu prevăzute-n proiect sunt la nivelul standardelor europene (existând şi garanţii de bună execuţie) problema de mare fond o consider depăşită. Rămâne cea pur comercială. Ce este de împărţit şi cât ia fiecare! Din studiile efectuate de către specialiştii români rezultă un potential de 30 mil. tone minereu cu 1,1 gr/t, deci ceva mai mult de 3o t aur. Interpretările exagerate (estimate la 300 t aur şi 1600 t argint), ar putea viza distorsionarea bursei metalelor şi-n concluzie posibila declanşare a unui mare scandal bursier. Asta ne-ar mai lipsi (vorba lui Bulă) că în rest le-am avut pe toate. Înafară de aur şi argint minereul de la Roşia Montană conţine şi: arseniu -5000 gr/t, titan-1000 gr/t, molibden –10 gr/t, vanadiu –2500 gr/t, nichel –30 de gr/t, crom –50 gr/t, cobalt –30 gr/t, galiu –300 gr/t, metale ce ar urma să fie valorificate numai în interesul investitorului şi care sunt evaluate la cel puţin 400% faţă de valoarea contractului. Când s-a încercat demararea afacererii Roşia Montană, despre unul din demnitarii guvernului se spunea: scump ministru aveţi, scumpul de el! Ca şi-n cazul tuturor afacerilor cu statul, în afacerea câinilor sau a aurului, neînţelegerile se învârt doar în jurul… şpăgii!

Alte articole

Leave a Comment