Biblioteca și omagiile ei

 Nici nu s-a uscat cerneala pe editorialul în care am vorbit pe larg despre cele mai importante activități ale unor instituții sălăjene cu greutate, respectiv depunerile de jerbe, festivitățile, omagierile, discursurile pe bandă rulantă, la grămadă, că ne-am trezit cu un nou eveniment pe bază de omagieri – multe dintre ele dintre ele  nejustificate. Vorba aceea, să fie! Este vorba despre o listă ce cuprinde 100 de persoane din Sălaj (o mică parte fiind, pe deplin drept, cu adevărat importantă și cu merite deosebite) pe care sălăjeanul numit de Putere, în cel mai oribil mod, “om de rând” să le “omagieze” la Centenar. Proiectul aparține Bibliotecii Județene, sub patronajul Consiliului Județean și al Primăriei Zalău. Ca să nu pierd ideea pe parcurs, să ne oprim o secundă asupra termenului cu o însemnătate aparte (și etimologie clară!), respectiv omagierea. Una e să oferi un premiu, o diplomă, o vază, să mulțumești în calitate de instituție (de data aceasta care se erijează în voința tuturor) cuiva, pentru ceva, alta este să omagiezi.

Nu te ia nimeni la trei-păzește, că n-ar avea de ce, poate nici ideea că o faci pe ban public nu ar mai fi atât de deranjantă, până la urmă, nefiind vorba de premii în bani, ci doar de niște hârtii și medalii din tablă. Dar ca să faci din asta un eveniment de anvergură, să pui în capul listei acest cuvânt, “omagiere”, mai ales legat de Centenar, nu poate decât, eventual, să stârnească râsul atunci când îl vezi în dreptul unor nume care nu au legătură nici cu Centenarul, nici cu vreun merit deosebit, nici cu nimic altceva care l-ar putea face eligibil pentru o omagiere sănătoasă venită din partea comunității.

Nu menționez criteriile care au stat la baza alegerii unor nume care, în cea mai mare parte, nu au ce să caute pe o astfel de listă, pentru că nu avem aceste criterii și probabil că nu există, până la urmă, niciun criteriu robust pentru care un șef de restaurant, un inspector școlar, un director de instituție aparținând Consiliului Județean și exemplele pot continua cu zecile, ar trebui sau ar putea să fie omagiată de comunitate, cu ocazia Centenarului, pentru meritul de a se fi deplasat zi de zi, de la locul de domiciliu la serviciu și nimic altceva notabil sau demn de o omagiere.

Pentru ce aș omagia eu niște angajați, chiar cu funcție mare, în an Centenar, dacă nu am pentru ce? Îi pot aprecia, dar atât, de la asta și până la omagiu e cale lungă și grea. Cine mă obligă să citesc și să accept aceste stări de fapt, pe paginile instituțiilor de interes public, pagini din care mereu lipsesc informațiile de real interes, dar în postările cărora citim mereu despre astfel de lucruri anacronice? Bineînțeles, s-a făcut și o festivitate în acest sens.

Au fost și persoane cuprinse în listă (foarte puține) care au refuzat să participe la această omagiere ad-hoc. Festivitate care a beneficiat ca bonus și de un discurs absolut nelalocul lui, ca să nu fiu mojic și să-l numesc altfel, din partea unui profesor de etnie maghiară, prin care cei prezenți erau învederați, întru băgarea minților în cap, cum că cetățenii de etnie maghiară “nu se pot bucura de un astfel de eveniment” (Centenarul n.red.) dar, vezi Doamne, îl înțeleg și, treacă-meargă, îl acceptă…

Pentru România şi români 1 Decembrie este o mare sărbătoare. Pentru maghiarii din România sau de oriunde din lume nu este. Nu putem aplauda, cânta şi dansa. Dar acceptăm verdictul Istoriei. Vă admirăm, vă respectăm şi ne reculegem. Atât putem. Cine spune mai mult, e ipocrit. Cine doreşte sau pretinde mai mult exagerează, ori abuzează (…)”, se arăta în discursul prezentat de profesorul (el însuși aflat pe lista festivă).

Păi în loc să fie subliniată însemnătatea Centenarului, apropierea Zilei Naționale, 100 de ani de la Unire și alte lucruri care trebuie menționate într-o astfel de festivitate, evidențiem trasul nasului și scânceala celor care nu se pot bucura de această uriașă sărbătoare a românilor? Cui îi pasă, până la urmă? Nu te bucuri? Stai acasă și plângi, dacă atâta poți! Noi te invităm la sărbătoare cu tot dragul, dacă tu ai probleme în a înțelege însemnătatea celei mai mari sărbători a românilor, în România, nu mai e vina noastră dar nici nu ne obliga să îți ascultăm discursul care a umbrit și a îmbrâncit în penibil festivitatea aceasta, așa cum a fost ea, oportună sau ba.

Acest discurs fixat pe eveniment ca nuca în perete, ce a stârnit rumoare în rândul celor prezenți, a iscat totodată un adevărat scandal pe Facebook, pe bună dreptate. Aici trebuie să o felicit sincer pe Doina Cociș care, cu obiectivitate și fermitate, enervată la culme de insistența și lipsa de bun-simț a unor persoane care periau discursul domnului în cauză, a dat cu ei de pământ, spunând că discursul respectiv a fost chiar prea mult și că nu mai e nevoie să apară și alte “completări” în susținerea lui, penibilul fiind deja la cota de avarie!

Ar fi multe de spus despre acest proiect. Desigur, Florica Pop, managerul Bibliotecii Județene, nu trebuie pusă la zid pentru că a avut această intenție, dar nici nu poate fi felicitată pentru rezultatul ei (așa cum pentru atâtea alte proiecte din trecut, chiar a meritat) pentru că a strâns, ea și cei care au organizat evenimentul, o listă în mare parte nepotrivită, ca să nu o numesc altfel, din care fac parte oameni simpli, desigur – important fiecare în felul său, acasă, la locul de muncă etc- dar care pur și simplu nu pot fi și nu au de ce să fie omagiați.

Lăsând la o parte aproximativ 20 de nume care merită cu prisosință omagii și premii (le veți regăsi cu ușurință în această listă) ce facem cu restul? Omagiem așa, la grămadă, să fie? De ce? Mai bifăm un proiect? De ce, eu, zălăuan simplu, să omagiez un patron sau pe directorii unor instituții? Pentru ce?

Cu tot respectul pe care îl am pentru fiecare sălăjean în parte, mic sau mare, tânăr sau vârstnic, director sau femeie de serviciu, nu pot să nu spun ceea ce au spus și alții, într-o discuție interminabilă ce poate fi găsită pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene, în dreptul postării cu Lista Omagiaților: nu e nimeni invidios, nu dorește nimeni să fie pe această listă, în locul altcuiva care a aterizat acolo, nici el nu știe cum, dar există, totuși, niște criterii obiective, ce trebuie musai asezonate cu o minima moralia, astfel încât meritele tale, calitățile, vreo faptă deosebită pentru acest județ să te facă eligibil pentru a face parte din lista marilor o sută omagiați ai Sălajului. Nu mai adaug faptul că am căutat pe această listă, numele unor oameni care ar fi meritat să se regăsească în ea, în locul unor funcționari sau directori de instituții aflate, evident, sub aripa de partid și care chiar nu au ce să caute acolo, având, eventual, meritul de a câștiga lunar o sută de milioane de lei vechi (pentru că putem, vorba aceea).

N-am găsit în listă – și doar doar câteva exemple care îmi vin în minte acum – pe campioana Paula Todoran. Unde este profesorul Petru Bologa, cel mai în vârsta campion la atletism, din Romania? Unde este numele comandantului batalionului întors recent din Afganistan, Lt. col. Gheorghe Bendea? Dacă veneau acasă în sicrie, probabil că i-am fi omagiat și pe ei, că doar suntem specialiști în a aprecia sacrificiul și curajul ori eroismul unor oameni doar după ce aceștia nu mai respiră.

Unde e Florin Dârjan, militarul care a purtat steagul tarii pe cei mai înalți munți din lume? Unde e profesorul de informatica Florin Morar, cu zeci de elevi premiați peste tot în țară și în afara ei? Iar lista cu cei care ar fi trebuit să fie în locul unor zeci de sălăjeni care nu au niciun merit, într-atât de mare pentru a primi omagiul sălăjeanului de rând sau al instituțiilor, poate continua. Găsim, în schimb, în această listă, și numele unor oameni cu care, repet, nimeni nu are nimic, oameni care muncesc și trăiesc la fel ca oricare altul, dar care nu au – iertați-mă – niciun merit și niciun motiv pentru a fi OMAGIAȚI. Despre asta este vorba până la urmă. Nu mai adaug faptul că toate aceste criterii ar fi trebuit să fie transparente, poate că și sălăjenii, neomagiați de nimeni și nebăgați în seamă de decenii de autorități, ar fi fost bine să fie întrebați, consultați cu privire la cei pe care ei îi consideră demni de un omagiu onest și meritat, în an Centenar. Dar cine ne mai întreabă ceva, orice, pe noi, ăștia mulți? Nimeni. Noi suntem importanți doar o dată la patru ani, în ziua alegerilor, în rest, Dumnezeu cu mila! Până la urmă, vorba unei colege, nu s-a făcut gaură în cer cu un omagiu în plus, dar ar fi bine ca pe viitor să avem măcar proprietatea unor termeni, cât și a unor gesturi care își au locul și rolul lor bine stabilit într-o comunitate.

Lista poate fi consultată aici

8 Thoughts to “Biblioteca și omagiile ei”

  1. Anonim

    PUSCARIABIL- I.A, IRENDENTIST L. L. BUCATAR LIMBIST M. G. BETIVAN D. H. LIMBRIC PESEDIST D. S. CATELUSUL SECURISTULUI S. O. (A. M.) SI ALTI EROI AI MISCARII COMUNISTO-SECURISTE DIN ZALAU

  2. Anonim

    Fratilor s-a ajuns aici pt ca i s-au permis atatea, niciunul dintre cei ce trebuiau sa-i dea replica nu au actionat. Scrie ce a spus vineri de atata timp si totusi nicio reactie de la un profesor de istorie roman. Chiar nu isi mai asuma nimeni nimic? Chiar nu mai avem nicio simtire pentru tara asta? DOMNILOR PROFESORI! ISTORICILOR! Sau va a frica de cineva? Firca frica dar sa stim si noi…

  3. Anonim

    Da, folosirea cuvîntului „Omagiu” e deplasată. Am parcurs cam jumătate din listă și am observat că sînt „omagiate” familii și „omagiați” tot felul de belferi de provincie, inclusiv persoane care nu s-au ilustrat în nici un domeniu (unii preoți, profesori, inspectori școlari, directori de școli ejusdem farinae). Regretabil amestec cu personalități într-adevăr remarcabile. O șușanea aniversară.

  4. László László

    „Felicitări” Domnule Negoiţă!
    Aţi călcat direct pe urmele colegei dvs. de breaslă (bâta şi nuca se potrivesc…), să deturnaţi esenţa şi mesajul discursului meu. Nu cred, că aveţi dreptate, aici: „dacă tu ai probleme în a înțelege însemnătatea celei mai mari sărbători a românilor, în România, nu mai e vina noastră ” Înţeleg sensul şi importanţa zile de 1 Decembrie, şi m-am pregătit cu un mesaj de ocazie. Cred că după 100 de ani trebuie să facem pasul. Maghiarii spre români şi românii spre maghiari. Ştiu că sunt interese că cele două naţii să nu se împace, dar eu zic că trebuie să ne împăcăm, să ne înţelegem, chiar şi să dialogăm. (La masă, în presă etc.)
    Ori nici aici nu cred că aveţi dreptate: „nici nu ne obliga să îți ascultăm discursul care a umbrit și a îmbrâncit în penibil festivitatea aceasta”. Nu v-am obligat, dacă eraţi de faţă puteaţi să ieşiţi ostentativ sau să nu aplaudaţi. Acolo am fost aplaudat de cei prezenţi, felicitat de cel puţin 15-20 de persoane, care probabil au înţeles mesajul meu. (Ulterior au mai fost şi alţii. Şi nu doar maghiari! Şi nu anonimi ca pe un site!)
    László László
    Şi ca să judece şi cititorul, vă ataşez discursul complet, pe care Dvs. aveţi, dar cititorii nu:
    Onorat public! Doamnelor şi Domnilor!
    Să nu aşteptaţi, să mint frumos. Nu o să fac. Nu sunt politician…
    Ca maghiar şi urmaş al perdanţilor de la 1918, nu este uşor să găsesc cuvinte adecvate. Cum nu e simplu, să fi minoritar. Şi apropo de minorităţi: Ca ţară model al tratamentului minorităţilor, este invocată adesea Finlanda: Acolo limba minorităţii suedeze este limbă oficială. (Sunt 3 universităţi de stat cu limbă de predare suedeză. Dacă minoritatea atinge 8% într-o localitate, ea este socotită bilingvă. Dacă sunt 13 copii vorbitori ai limbii, atunci se înfiinţează şcoală generală cu limba de predare suedeză. Fain şi frumos!) Cu toate acestea în doar un secol, procentul suedezilor a scăzut la sub jumătate: de la 12,9% în 1900, la 5,4 în 2010. Deci nici acolo nu e uşor să fi minoritar!
    Dar să ne întoarcem la ale noastre. Poate, am perspectiva şi inspiraţia necesară să-mi dau seama, că la ce s-au putut gândii românii ardeleni, principalii actori ai unirii Transilvaniei cu România, în frunte cu Iuliu Maniu: „Hai să ne unim cu România şi să tragem această ţară mărită şi demnă de o soartă mai fericită spre Europa. De la porţile Orientului – la porţile Occidentului.” Că nu a fost să fie chiar aşa? Că generaţia unionistă a fost dată pieirii? Asta-i ironia istoriei. Revoluţia îşi devorează pruncii.
    Pe noi, românii şi maghiarii pe lângă istorie şi religie, ne desparte şi o barieră lingvistică. Să fiţi absolut sinceri, şi să spuneţi, dacă în oraş din peste 40 000 de români nativi, sunt 10 români care să vorbească fluent (să citească, să scrie) în limba maghiară? Să cunoască istoria şi cultura maghiară? Înţelegeţi, la ce barieră m-am referit?
    Personal încerc să compensez ceva din acest blocaj. Doar sunt unul singur, cu timpul şi capacitatea limitată. (Ars longa, vita brevis…) Dar rămân deschis spre comunicare, atât către comunitatea românească, cât şi spre comunitatea maghiară.
    Înţeleg, înţelegem, că pentru România şi români 1 Decembrie este o mare sărbătoare. Pentru maghiarii din România sau de oriunde din lume nu este. Nu putem aplauda, cânta şi dansa. Dar acceptăm verdictul Istoriei. Vă admirăm, vă respectăm şi ne reculegem. Atât putem. Cine spune mai mult, e ipocrit. Cine doreşte sau pretinde mai mult exagerează, ori abuzează. Că fără voinţa sau dorinţa noastră, România a devenit şi patria noastră.
    Această Românie, unde dorim să trăim în pace împreună cu voi. Dorim ca România, ţara noastră comună să rămână o ţară europeană. Şi nu în ultimul rând, că cele două state vecine – România şi Ungaria – să urmeze odată modelul franco-german. Comunitatea maghiară din România poate fi puntea, pe care cele două ţări şi naţiuni se pot apropia, se pot întâlni.
    În încheiere, să reţinem cu toţii, ce ne propune poetul József Attila: „A rezolva în sfârşit treburile noastre comune”
    Vă mulţumesc pentru atenţie!
    László László

    (Cuvânt rostit la 26 octombrie 2018, cu ocazia evenimentului: 100+… Zălăuani, omagiaţi de CENTENAR, în Sala Transilvania Zalău.)

  5. Crina

    Domnule profesor, prea multa jistificare inutila. Acest discurs nu si-a avut locul la o astfel de festivitate. Lucru subliniat de multi dintre cei prezenti. Punct!

    1. László László

      Cu scuzele de rigoare: Cine ronţăie şi repetă, şi cine şterge cu mine pe jos? (de câteva zile). Acum am luat poziţie pentru prima dată de când s-a lansat atacul asupra mea pe social media mai întâi, apoi în presa locală. Cred că am dreptul să mă apăr? A precizat gazda evenimentului, că ei respectă libertatea cuvântului. Şi încă ceva: Am vorbit despre Finlanda, în exemplul privind minorităţile, şi am sugerat nu odată, şi nu de două ori, modelul franco-german, să fie urmat de români şi maghiari. Nu am spus sau scris de rău nici despre români şi nici despre România, care este şi Patria mea natală, cum şi a Dvs.
      Nu mă justific. Nu sunt nici iredentist şi nici şovin. (Cum mă acuză unii. Şi nici mojic.) Presupun că înţelegeţi termenii.
      LL
      Ps.
      Am terminat şi voi încerca să vă răspund, şi să nu mă „justific” în continuare.

  6. I.C.

    Mda, un discurs pe care dl Laszlo l-a vrut mai soft decît al dlui Tokes, dar tot sfidător.
    În care din cei 1.000 de ani au fost ungurii majoritari în Transilvania?
    Ia fă comparație între statutul și drepturile majorității române în cei 1.000 de ani de stăpînire maghiară și statutul și drepturile minorității maghiare în cei 100 de ani.
    Ei, asemenea cuvîntări meșteșugite (adică jmecherești) în contra istoriei sînt cu totul defavorabile respectului reciproc.
    De fapt, după ce plîngi dumneata, domnule istoric maghiar?

  7. Anonim

    Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!!Pacat de incrincenarea asta.

Dă-i un răspuns lui Crina Anulează răspunsul