Gerul naprasnic s-a instalat peste tara. Totul pare incremenit si parca coborat din pastelurile lui Vasile Alecsandri. In decorul alb, o fiinta aproape transparenta, incotosmanita cu straie saracacioase, trece sufland in pumni si privind la urmele inghetate peste care a calcat. Omul, aplecat de spate, cu o traista pe umeri, grabeste pasul. Tinta lui este, pentru un strain, nedefinita, posibil acesta merge spre munca. Apoi, dispare, lasand in urma linistea.
Zile de iarna autentica din anul de gratie 2012. Nimeni nu are ochi pentru asa ceva. Politicienii si papusarii din umbra fac calcule fierbinti, deoarece au intrat in precampanie electorala. Sunt acum, precum la raliu, pe autostrada ciolanului, unde competitia stransa nu te lasa sa privesti nici in stanga, nici in dreapta, ci doar inainte. Adversarul trebuie depasit, chiar eliminat din cursa, riscurile sunt ignorate. La capatul pistei se afla trofeul mult ravnit, care a fost atat de mult adulat de generatii de competitori, la toate concursurile. Marele ciolan si fotoliile pentru invingatori merita tot efortul, chiar si pierderea prietenilor, a camasii de pe sine, a bugetului propriei familii, si de ce nu, a natiunii, adica a celor de pe margine. Dupa cursa, insa, vor descoperi cu stupoare cu totii ca ciolanul este un biet os de peste, care, cu siguranta, le poate sta in gat daca nu stiu cum sa se tina de el, sau daca nu-i inventeaza o noua utilizare, scobitul intre dinti. Vor mai afla cu surprindere ca fotoliile sunt biete scaune de lemn, de pe care pernutele si-ai luat zborul. Dar vor fi fericiti. Tinta a fost atinsa, indiferent cat de tare e patul pe care trebuie sa doarma, cat de mic e osul, lor le va fi cald si bine. Cei de pe margine, vor cauta, infrigurati, si pe mai departe lemnele din padure, vor aprinde focul, le vor umple fostilor competitori blidele cu mancare si le vor asterne presuri sub picioare. Pentru cei alesi va fi bun si osul de peste in locul ciolanului si vor trage seva din acesta pana il vor topi, cu toata pleiada lor de papusari.
In tot acest timp, omul garbovit si straveziu, va trece mai departe prin peisaj, ca o umbra fara valoare, nebagat in seama de nimeni. Apoi, albul iernii se va asterne in tabloul din biroul politicianului, totul va fi imaculat. El isi va freca fericit mainile, va spune ce bine este si isi va trai frumoasa poveste la gura sobei. Implinit, acesta va face de acum planuri mari. In peisajul alb din tabloul de pe perete, ar incapea un drum. Viitoarea autostrada a ciontutului.