2022, la bilanț (II)

Daniel Săuca

POLITICA. Mariajul în trei, PSD – PNL – UDMR, cu infidelități evidente, funcționează totuși. Un pact se respectă, în ciuda mărâielilor sau contrelor publice: pregătirea pentru alegerile din 2024. Frățește. Așa stând lucrurile, e greu de crezut că înțelegerile vor fi încălcate, și prin Sălaj. Chiar dacă partenerii, pe rând sau deodată, mai sunt bosumflați ori împietriți sau nu-și vorbesc cu săptămânile. Dacă „rotativa” guvernamentală va funcționa la București, e de așteptat ca „frăția inelelor” să funcționeze în continuare și prin județe. Altfel, se caută candidați. Surprize pe plaiurile sălăjene? N-aș zice, dar e mai bine să așteptăm cuminți cum se vor trasa „sferele de influență” în partide și în coaliție. Dacă nu cumva vor rămâne aceleași, și se vor schimba doar unii candidați. Cântarea României, pardon Cântarea Colindelor, în toată țara, a dat o imagine și despre viitorii pretendenți la funcții alese în minunatul an electoral 2024. Interesantă zicere a fostului ministru Vasile Dîncu: la Președinția României e posibilă și varianta unui candidat comun PSD-PNL.
INVESTIȚII. A curs și în 2022 cu postări despre investiții, posibile investiții publice. Și blocaje în derularea unor investiții. Să fie primite! După 33 de ani de la Marea Revoluție din Decembrie 1989 eu aștept să nu mai umblăm cu cizme de gumă prin localitățile patriei și să avem în vedere și construirea unei societăți a viitorului în care educația și cultura să aibă un rol prioritar. Oricât beton și asfalt vom turna în tina patriei, mai important, cred, e să reducem analfabetismul funcțional. De pildă. Sau să creștem numărul românilor care citesc cărți. În cheie electorală, evident, asemenea deziderate nu sunt funcționale. Din păcate, și anul 2023 va fi electoral. Sărbători tihnite!

7 Thoughts to “2022, la bilanț (II)”

  1. […] Daniel Săuca POLITICA. Mariajul în trei, PSD – PNL – UDMR, cu infidelități evidente, funcționează totuși. Un pact se respectă, în ciuda mărâielilor sau contrelor publice: pregătirea pentru alegerile din 2024. Frățește. Așa stând lucrurile, e greu de crezut că înțelegerile vor fi încălcate, și prin Sălaj. Chiar dacă partenerii, pe rând sau deodată, mai sunt bosumflați ori împietriți sau nu-și vorbesc cu săptămânile. Dacă „rotativa” guvernamentală va funcționa la București, e de așteptat ca „frăția inelelor” să funcționeze în continuare și prin județe. Altfel, se caută candidați. Surprize pe… Citeste mai mult […]

  2. […] Daniel Săuca POLITICA. Mariajul în trei, PSD – PNL – UDMR, cu infidelități evidente, funcționează totuși. Un pact se respectă, în ciuda mărâielilor sau contrelor publice: pregătirea pentru alegerile din 2024. Frățește. Așa stând lucrurile, e greu de crezut că înțelegerile vor fi încălcate, și prin Sălaj. Chiar dacă partenerii, pe rând sau deodată, mai sunt bosumflați ori împietriți sau nu-și vorbesc cu săptămânile. Dacă „rotativa” guvernamentală va funcționa la București, e de așteptat ca „frăția inelelor” să funcționeze în continuare și prin județe.  » Mai multe detalii […]

  3. Nico

    Nu am inteles nimic din articol. Este scris de un om, tinut in functie de „fratia” mentionata!

  4. Anonim

    Sauca e adevărat ca vei fi înlocuit de Alice Micu fosta nevasta a lui Boldut?

    1. Anonim

      Tulai Doamne, ce de gretosenii mai sunteti in stare!!! Doamne ajuta(-va)!

  5. Anonim

    Chiar ca! Ma gandeam ce bine mi-a fost, totusi, ca n-am avut si nici ravnit la functia sau locul numanui niciodata. Da nu deapre asta este vorba in propozitie…Am crezut, ca mula, in toti oamenii, ca sa aflu, cutremurat, la un moment dat ca unii din cei mai buni prieteni si cunoscuti nu erau interesati de „prietenia” mea, ca au fost (oare mai sunt?) niste jalnici ciripitori ai „otoritatilor”…Socul a fost cu atat mai mare cu cat sunt un individ fara importanta, functii ori tendine…teroriste!…Am tacut despre asta si in fata lor si in fata lumii… Doar ca m-am rugat Lui sa mi-i descopere pe toti cand va binevoi si…asa a fost! Nu trebuie sa ma credeti,. dar mi-a fost si o mila si o rusine imensa pt. ei, care iute mi-a trecut. Am ramas cu revolta si greata, pt. ca nu i-am vazut sa aiba oaresce „nelinisti metafizice”.Dimpotriva!… Scriu asta mai ales pt.pretuirea sincera pe care o am pt. Daniel Sauca si munca lui: aveti grija, dl. Sauca de cine va inconjurati si cu cine va asociati! Nimeni nu e de neinlocuit, dar gustul e mult mai alttfel si „junghierea” mai cumplit resimtita cand vine de la cei in care ai crezut. In „leoarca” (laturi) asto politica a zilelor boastre nu mai stii cine e mancatorul si cine mancatul (de rahat, evident!)… Nu voi renunta sa cred in oameni si sa-i ubesc, in ciuda celor relatate. Doar ca il prefer tutul pe Doamne Doamne…Sarbatori bunemeritate!

Leave a Comment