Spor natural negativ al populaţiei României, înregistrat în septembrie

Sporul natural înregistrat în România a fost negativ în septembrie 2021 (minus 6.988 persoane), la fel ca şi în septembrie 2020 (minus 5.596 persoane), arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.611, comparativ cu aceeaşi lună din 2020, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 3.003 mai mare.

În funcţie de primele trei cauze principale de deces, în luna septembrie 2021 faţă de luna septembrie 2020, s-au înregistrat cu 1.125 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 1.627 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, însă cu 33 mai puţine decese având cauză principală tumorile.

De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu trei mai mare în luna septembrie 2021, decât cel înregistrat în luna septembrie 2020. În mediul urban s-a înregistrat decesul a 12.424 persoane (6.496 bărbaţi şi 5.928 femei), iar în mediul rural decesul a 12.313 persoane (6.425 bărbaţi şi 5.888 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.503 persoane (635 bărbaţi şi 868 femei) în mediul urban şi cu 1.500 de persoane (578 bărbaţi şi 922 femei) în mediul rural.

La capitolul căsătoriilor, datele INS relevă faptul că, în septembrie anul curent, acestea au crescut cu 3.508 faţă de cele înregistrate în aceeaşi lună din 2020.

Pe de altă parte, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna septembrie 2021 s-au pronunţat cu 51 divorţuri mai puţine decât în luna septembrie 2020.

Potrivit sursei citate, în septembrie 2021 versus august 2021, s-au născut cu 583 de copii mai puţini, până la un număr de 17.749.

În schimb, numărul deceselor înregistrate în acest an, de la lună la lună, a fost de 24.737, dintre are 12.921 bărbaţi şi 11.816 femei – cu 3.949 decese (2.015 bărbaţi şi 1.934 femei) mai multe. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna septembrie 2021, a fost de 92, în creştere cu cinci faţă de august 2021.

„Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie (…) în anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător de la o lună la alta, care a continuat până în luna august 2021, urmat de o creştere semnificativă în luna septembrie 2021”, menţionează INS.

În luna septembrie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (10.187 decese, reprezentând 41,2% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.214 decese, reprezentând 25,1% din total, la persoanele de 70 – 79 ani şi 4.631 decese (18,7%) la persoanele în vârstă de 60 – 69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5 – 19 ani (72 decese), 0 – 4 ani (110 decese) şi 20 – 29 ani (120 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane au decedat în luna septembrie 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (12.699 persoane, 51,3% din decesele înregistrate în septembrie 2021), bolilor aparatului respirator (4.183 persoane, reprezentând 16,9% din total) şi tumorilor (3.929 persoane, 15,9% din total).

„După 4 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în luna septembrie 2021 acestea reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021”, notează sursa citată.

La nivel general, sporul natural s-a menţinut negativ (-6.988) în luna septembrie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

În prima lună de toamnă din acest an, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 15.913 de căsătorii, cu 4.343 mai puţine decât în luna august 2021, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.158, în creştere cu 99, raportat la perioada de referinţă.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment