Profit asigurat pentru furnizorii din energie și nu numai

Alexandru Tamba

Pe când răsuflam ușurați că scade prețul la energie sub plafoanele aprobate, aflăm că de fapt consumatorii finali, populația casnică și mediul de afaceri nu vor beneficia de această scădere pentru că ei au încheiat contracte pe termen mediu și scurt cu consumatorii finali, ca atare aceștia sunt buni de plată. Așadar, deși prețul de producție este la nivelul primei jumătăți a anului 2021. vom plăti în continuare prețul plafonat, care este mult mai mare. Ca urmare, până în iunie 2025 posibil să avem aceste prețuri plafonate, așa cum sunt în înștiințările făcute către consumatori la începutul anului 2023. Atunci credeam că este un fel de protecție pentru consumatorii vulnerabili, dar acum ne dăm seama că de fapt este o protejare a profiturilor companiilor din energie! Conștient sau nu! Dar și a veniturilor statului, căci să nu uităm că avem companii mari de stat care activează în sistemul energetic. Și uite așa, în loc să avem o scădere semnificativă a inflației, de fapt prețurile cresc în continuare, plătitor fiind cetățeanul. De fapt inflația crește și în 2023, mai încet, dar crește. Pe lângă scăderea dramatică a puterii de cumpărare a cetățenilor, mai avem și problema competitivității companiilor private, care din cauza costurilor cu utilitățile se văd puse, uneori, în poziție de inferioritate cu concurența de pe piață. Dar nu numai furnizorii din energie au profiturile asigurate, și băncile ating niveluri-record de profit. Nici nu trebuie să facă eforturi prea mari, statul se împrumută de la ele masiv, la dobânzi mari, ca atare de ce ar trebui să se chinuiască cu o multitudine de credite acordate către persoane fizice și juridice, cu cheltuieli de administrare, când poți împrumuta statul, așteptând încasarea dobânzii? Mai ușor de gestionat, cu cheltuieli mai mici, profit asigurat! Este OK, esența capitalismului este profitul, dar în condițiile de azi, cu tensiunile sociale pe care le avem, vezi revendicările salariale, și nu numai, din învățământ, ale militarilor etc., să obții cele mai mari profituri comparativ cu companiile similare din UE, parcă nu este prea în regulă!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

3 Thoughts to “Profit asigurat pentru furnizorii din energie și nu numai”

  1. […] Alexandru Tamba Pe când răsuflam ușurați că scade prețul la energie sub plafoanele aprobate, aflăm că de fapt consumatorii finali, populația casnică și mediul de afaceri nu vor beneficia de această scădere pentru că ei au încheiat contracte pe termen mediu și scurt cu consumatorii finali, ca atare aceștia sunt buni de plată. Așadar, deși prețul de producție este la nivelul primei jumătăți a anului 2021. vom plăti în continuare prețul plafonat, care este mult mai mare. Ca urmare, până în iunie 2025 posibil să avem aceste prețuri plafonate, așa… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Da d-le Tamba.Capitalismul asta-i o mare minciuna.Nu pre’ samana cu ala de ni-l proslaveau amu-s 30 de ani pe la Europa Libera! Si pe vremea socialismului eram mintiti.Dar nu ni se baga mana in buzunar in halul asta !
    Ceeea ce le face asemanatoare este faptul ca nici de una nici de cealalta n-ai cum sa scapi numai cand le vine vremea.

  3. […] Alexandru Tamba Pe când răsuflam ușurați că scade prețul la energie sub plafoanele aprobate, aflăm că de fapt consumatorii finali, populația casnică și mediul de afaceri nu vor beneficia de această scădere pentru că ei au încheiat contracte pe termen mediu și scurt cu consumatorii finali, ca atare aceștia sunt buni de plată. Așadar, deși prețul de producție este la nivelul primei jumătăți a anului 2021. vom plăti în continuare prețul plafonat, care este mult mai mare. Ca urmare, până în iunie 2025 posibil să avem aceste prețuri plafonate,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment