Prețul energiei electrice va crește ușor, odată cu majorarea cuantumului taxei de cogenerare. Încă din anul 2011, românii sunt obligați să achite această taxă de cogenerarea de înaltă eficiență pentru fiecare kWh consumat.
Scopul vizat îl reprezintă finanțarea construcției de noi centrale ori modernizarea celor existente, care să aibă o eficiență superioară și să ajungă astfel să producă energie electrică și termică mult mai ieftină în viitor.
Această schemă a fost instituită în conformitate cu directiva de eficiență energetică (Directiva 2004/8/CE, transpusă în România prin Hotărârea de Guvern nr. 1215/2009 și Ordinul ANRE nr. 107/2011), și prevedea dezvoltarea de centrale de cogenerare cu randamente de 75-80%, respectiv centrale în care costurile cu combustibilul trebuiau să se reducă de 2,5 ori cu banii strânși din această taxă. Astfel, acestea ar fi permis posibilitatea reală de scădere a prețului energiei electrice și celei termice, potrivit Asociației Energia Inteligentă.
Valoarea taxei a variat
Această schemă era prevăzută pentru perioada anilor 2011-2023, ulterior fiind prelungită până în anul 2033. Valoarea taxei a variat în ultimii ani, iar de la 1 noimebrie, aceasta a fost majorată la 0,00136 lei/kWh. Procentual, creșterea este de 62%.
În urmă cu doi ani, taxa percepută era de 0,0092 lei/kWh, anul precedent de 0,0084 lei/kWh, iar din această lună valorează 0,0136 lei/kWh. Majorarea acestui cuantum de cogenerare determină o creștere cu 0,5% a prețului la energie electrică.
Imagine cu rol ilustrativ.