Plata online a impozitelor nu are priză la zălăuani

Sistemul electronic de plată online a taxelor şi impozitelor locale nu se bucură de succes în rândul zălăuanilor. Deşi autorităţile locale au încercat, în urmă cu un an, să-i impulsioneze pe contribuabili să-şi achite dările către bugetul local
Din cei 26.500 de contribuabili zălăuani pe numele cărora Primăria Zalău a emis plicuri cu credenţiale (utilizatorul şi parola) necesare pentru plata cu cardul bancar, doar 160 le-au ridicat de la ghişeele instituţiei. “Foarte puţini cetăţeni şi-au ridicat plicurile cu credenţiale. Ne aşteptam ca măsura pe care am luat-o în primăvara lui 2012, când am emis plicurile, să aibă un impact mai mare, mai ales în rândul zălăuanilor plecaţi în străinătate”, a declarat primarul Radu Căpîlnaşiu.
Acesta susţinecă înţelege reţinerea unora, în contextul în care s-au semnalat fraude, “dar aici vorbim de o plată securizată”.
Edilul îi invită, totuşi, pe contribuabilii care au o astfel de temere, să-şi ridice plicurile măcar pentru a-şi verifica soldurile. Oficialul a ţinut să precizeze că la efectuarea plăţilor, pentru contribuabili nu se percepe comision. Acesta este suportat de primărie şi reprezintă 2 la sută din suma achitată.
În 2007, autorităţile locale au cheltuit 25.000 de euro, din care 20.000 de euro din fonduri PHARE,pentru a dezvolta acest serviciu de plată online a taxelor şi impozitelor. Anul trecut, doar 61 de contribuabili din municipiu şi-au plătit dările către bugetul local prin intermediul Internetului, suma totală încasată astfel apropiindu-se de 18.000 de lei. De la începul acestui an, 37 de zălăuani au apelat la această metodă de plată, achitând în total 7.300 de lei.

Leave a Comment