Ne așteaptă un an în care prețurile la alimente, carburanți și servicii vor fi în continuă creștere

Direcţia pentru Agricultură a UE (DG Agri) a făcut publice primele rapoarte ale anului 2017  referitoare la preţurile medii ale produselor alimentare de bază. Sunt preţuri care influenţează inclusiv piaţa din România şi trenduri care se pot observa imediat sau cu o oarecare întârziere pe rafturile magazinelor româneşti. Ultimul trimestru al anului a trecut a fost un adevărat dezastru pentru bugetul celor mai mulți români. În Sălaj, creșterea prețurilor a fost resimțită și mai tare, având în vedere faptul că salariul mediu al unui sălăjean este cu aproximativ 25 la sută mai mic decât media salarială pe țară.

S-au scumpit, pe rând, produse de bază cum ar fi untul, cu peste 50 la sută, pâinea, cu un procent de 25 la sută în medie, ouăle cu peste 100 la sută, carnea, legumele și fructele, preparatele din carne, conservele, dar și carburanții, produsele din tutun și serviciile. Analiștii economici spun că aceste scumpiri vor continua și în 2018 în contextual în care, cele mai negre previziuni arată că euro va depăși, după prima jumătate a anului, pragul de 4,7 lei.

Totuși, începutul noului an aduce în magazine unele ieftiniri, cei-i drept, aproape insesizabile, în special în ceea ce privește carnea de porc.

Astfel, anul 2018 a debutat cu preţuri medii cu 3,5 la sută mai mici faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 8,3 la sută sub luna decembrie, așa cum indică ultimele date ale DG Agri. Preţurile nu au coborât însă la nivelul lui 2016 când, la început de an, kilogramul se vindea cu mai puţin de 1,3 euro.
Carcasa de porc a ajuns să coste 1,38 euro pe kilogram în medie, cu un maximul de 1,4 euro/kilogram pentru anumite categorii. La nivel european, cel mai mare producător de carne de porc este Germania, care acoperă 24 la sută din producţia totală a UE, urmată de Spania cu 17 la sută şi Franţa cu 9 la sută.

Din datele Eurostat, România ocupă locul 13 în topul celor mai mari producători de carne de porc din UE, cu peste patru milioane capete de porcine sacrificate în 2016. Statistica nu ia însă în calcul şi cele două milioane de porci sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, după cum estimează Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România. Ţara noastră este astfel importator net de carne de porc, cu aproximativ 50 la sută din necesar adus de peste graniţe.

La ouă continuă „sarabanda” scumpirilor, după ce anul trecut au ajuns la preţuri fără precedent în UE, dar şi în România. Ouăle continuă să fie la fel de scumpe în raport cu perioada similară a anului trecut. Comparativ cu luna trecută, preţurile medii din Europa au scăzut însă cu 4,7 la sută, iar faţă de săptămâna trecută (raportul a fost publicat în data de 10 ianuarie), preţurile medii au scăzut cu 1,8 la sută. Se văd așadar ușoare scăderi de preț față de luna decembrie 2017, însă prețul față de aceeași perioadă a anului trecut este uriaș. Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), începând din toamna anului trecut, preţul ouălor la raft a crescut de aproape trei ori, deşi la poarta fermei producătorii au anunţat o majorare cu numai 24 la sută, situaţia fiind determinată de „criza fipronilului” (ouă contaminate cu insecticid descoperite în mai multe state UE) din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.

Acesta este și motivul pentru care românii au început să evite ouăle de proveniență UE, cu excepția celor produse în țara noastră. Același lucru se întâmplă și cu carnea de porc sau de pasăre: românii preferă și cumpără tot mai mult carne provenită din fermele românești.

În ceea ce priveşte carnea de pasăre, preţurile medii din data de 10 ianuarie 2018 indică o dinamică pozitivă, cu un plus de 3,1 la sută  faţă de perioada similară a anului trecut, dar cu minus 0,1 la sută faţă de decembrie 2017. Kilogramul de pui broiler a ajuns, din datele DG Agri, la 1,83 de euro, în condiţiile în care în perioada 2013 – 2017 startul a fost de la peste 1,85 de euro kilogramul. În ceea ce priveşte producţia UE, aceasta a ajuns încă de anul trecut, mai mare decât necesarul, cu Polonia, Marea Britanie şi Franţa ca principali producători.

Referitor la produsele lactate, preţul acestora a fost mai mic raportat la media ultimelor patru săptămâni cu minus 8,2 la sută la unt, minus 1,9 la lapte praf (un alt produs care face subiectul unui scandal la nivel European) şi minus 1,1 la sută la anumite sortimente de brânză (în special Cedar).

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Ne așteaptă un an în care prețurile la alimente, carburanți și servicii vor fi în continuă creștere”

  1. Urat

    Fiţi mândrii de ţara asta, fluturati steguleţ pe maşini, trai bun și frumos, de aia vă pleacă copii prin străinătate apoi ne mândrim, cu ce mă? Vai de neamul ăsta.

Lasă un răspuns la Urat Anulează răspunsul