Modificare importantă în legea “ruşinii fiscale”

După ce s-a trezit cu sute de procese pe cap, Fiscul modifică regulile şi nu mai publică pe “Lista ruşinii” numele celor cărora şi statul le este dator. O singură dată a apucat să fie publicată lista cu cei care sunt datori bugetului de stat, respectiv în mai, pentru situaţiile fiscale efectuate în luna martie.

Publicarea acestor liste a stârnit vii controverse şi un val de indignare populară, cu atât mai mult cu cât în ele se regăseau numele unor contribuabili persoane fizice care, fie şi-au plătit taxele, fie se judecau cu Fiscul, considerând că nu trebuie să plătească sumele impise de către ANAF.

S-a decis într-un final că vor fi excluse din lista debitorilor cu obligaţii fiscale restante persoanele, fizice sau juridice, ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare, un lucru mai mult decât firesc şi decent şi care ar fi trebuit luat în calcul înainte ca Fiscul să-şi toarne cenuşă în cap pentru aceste erori de proporţii şi cu consecinţe care se văd deja în registraturile instanţelor de judecată.

De asemenea, spre deosebire de listele publicate în luna mai, următoarele liste ale debitorilor publicate de ANAF vor avea o nouă coloană denumită „Observaţii”, care va conţine precizări privind starea juridică a debitorilor – insolvenţă, faliment sau insolvabilitate. În 16 mai, ANAF a publicat lista cu datornicii persoane fizice, cu restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie, fiind înregistraţi peste 187.000  debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere, Fiscul menţionând că poate recupera la momentul respectiv circa 2,3 miliarde lei.

 

 

 

 

Leave a Comment