Lotul cu tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania, întârziat din nou

Contractul pentru lotul cu tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania, cel mai mare contract al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de până acum, înregistrează, din păcate, o nouă întârziere. Acest lot de autostradă este și cel mai lung, cel mai greu dar și cel mai scump tronson de autostradă de până acum.

În data de 3 mai constructorul turc Ictaș a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cerând CNAIR să suspende licitația pentru lotul cu o lungime de 41 de kilometri, care include desigur și tunelul Meseș pe o lungime de 2,8 kilometri. În contestație, constructorul a reclamat caietul de sarcini/documentația tehnică de slabă calitate pe care Compania de Drumuri a pus-o la dispoziția sa precum și răspunsurile mult prea evazive primite la solicitările de clarificare transmise până la acea dată. Constructorul a mai menționat în contestație și faptul că o eventuală continuare a licitației în actualul context îi va genera pagube considerabile, în condițiile în care acesta nu-și mai poate întocmi oferta în condiții de legalitate.

În cele din urmă contestația celor de la Ictaș a fost admisă la CNSC. Rămâne de văzut în ce măsură se vor găsi mai departe soluții concrete pentru ca lucrările să poată fi reluate în condiții de siguranță și legalitate.

 

 

 

 

 

5 Thoughts to “Lotul cu tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania, întârziat din nou”

  1. […] Contractul pentru lotul cu tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania, cel mai mare contract al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de până acum, înregistrează, din păcate, o nouă întârziere. Acest lot de autostradă este și cel mai lung, cel mai greu dar și cel mai scump tronson de autostradă de până acum. În data de 3 mai constructorul turc Ictaș a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cerând CNAIR să suspende licitația pentru lotul cu o lungime de 41 de kilometri, care… Citeste mai mult […]

    1. Orădeanul

      CNAIR e o sucursală a ministerului transporturilor, unde d-l Grindeanu își tine toți acoliți și gunoaiele din subordinea sa, mâncători de bani care nu cunosc matematică de doi bani. Cum e posibil ca, încă o dată să se amâne licitația acestui tronson?! Apoi de ce tronsonul acesta nu se inparte în două? Ori vreți ca, darea lui în folosință să fie peste douăzeci de ani!

  2. Mioara

    Pai ce ați crezut? Ca o sa fie in termen? Nici vorba! In România lucrului bine făcut , a lui Iohanis, Ciucă, ciolacu et compania, așa ceva nu se poate întâmpla!!!! Nu trebuie sa surprindă!!!

  3. Ioan

    Nu vrem nicio autostrada , nici un tunel , atat timp cat avem „Romania Educata” a lui jo(s)hanis , acest ti (r)an al gandirii si actiunii universale ?!

  4. Victor

    Nu msi tit dați vina mai oameni pe politicienii care nici nu știu unde se afla Zalaul. Dați vina pe nesăbuiții locali de Sălaj, care au darul de a face mizerii pe bani publici. De ce domnule ne trebuie noua firme Chinezești și Turcești aici la noi, sa ne facă autostrăzi ,când sunt alții mai aproape de noi?
    De ce nu se contractează un Strabag care ard o experiența internațională?Deoarece banii se dau peste tot dar nu iese la urma nimic.

Leave a Comment