Instanţa taie speranţele disponibilizaţilor de la Cuprom

Şansele celor 161 de foşti salariaţi ai Cuprom Zalău de a-şi recupera salariile compensatorii scad considerabil, după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins, zilele trecute, ca fiind inadmisibilă cererea formulată de către aceştia, prin care contestă planul de reorganizare al companiei.
Prin demersul făcut, 124 de disponibilizaţi şi 37 de pensionari de la fabrica de sârmă au încercat să obţină în instanţă dreptul de a fi cuprinşi pe lista creditorilor din planul de reorganizare al Cuprom, fapt care le-ar fi permis să intre în posesia salariilor compensatorii la care au dreptul potrivit contractului colectiv de muncă. Magistraţii Tribunalului Bucureşti nu a fost de partea contestatorilor, în condiţiile în care planul de reoganizare al companiei a fost respins de creditori.
Decizia instanţei bucureştene nu-i dezarmează pe foştii lucrători de la fabrica din Zalău. „De vreme ce planul a picat oricum, decizia luată de instanţa bucureşteană nu reprezintă o problemă”, ne-a declarat Iulian Cighi, reprezentantul disponibilizaţilor.
Acesta susţine că în cazul în care Tribunalul Bucureşti nu va accepta, în 20 noiembrie, nici contestaţiile depuse de doi dintre creditorii companiei – Alabastra Mining Limited Cipru şi Raiffeisen Bank, Cuprom va intra în faliment. După cum prevede Legea Insolvenţei, va fi întocmit un tabel suplimentar cu toate creanţele, inclusiv cele salariale, apărute după intrarea producătorului în insolvenţă.
În cazul în care va admite contestaţiile, foştii angajaţi ai fabricii din Zalău nădăjduiesc ca planul de reorganizare să fie modificat, iar creanţele salariale, prevăzute în noul document.
Decizia luată zilele trecute poate fi atacată cu recurs.

Alte articole

Leave a Comment