Înghețată și mărar cu pesticide în două supermarketuri

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară pentru și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a unui produs comercializat de Carrefour și a altuia aflat pe rafturile lanțului german Penny. Este vorba despre o plantă aromatică folosită de în bucătărie – mărar mărunțit la plic, în care s-au descoperit pesticide, respectiv un sortiment de înghețată. Instituția a comunicat că cele două produse pun în pericol sănătatea consumatorilor. În primul caz este vorba despre mărarul mărunțit vândut în supermarketurile Carrefour, în care s-au depistat concentrații periculoase de pesticide. ”Vă informăm că societatea Carrefour România a inițiat retragerea de la comercializare a produsului Mărar Mărunțit 8G Blanc, ca urmare a depășirii limitei maxime admise a reziduurilor de pesticide: Chlorpyrifos, Carbendazim, Penconazole, Pendimethalin, Vinclozolin. Potrivit autorității, produsul este periculos pentru sănătate și trebuie distrus sau returnat magazinului. ”Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Acesti contaminanți pot prezenta un risc potențial pentru sănătate în caz de consum repetat, pe termen lung”, mai spune ANSVSA. În cel de-la doilea caz este vorba despre un sortiment de înghețată Unique comercializat de lanțul Penny. Înghețata este potențial periculoasă pentru consum, dar nu se precizează din ce motiv. ”Vă informăm că producătorul Cicom SRL a inițiat retragerea de la comercializare a produselor menționate mai sus, ca măsură de prevenție, existând suspiciunea că acestea sunt neconforme. Din grijă față de consumatori, REWE România recomandă clienților care au achiziționat produsele men’ionate mai sus să NU le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Cicom își cere scuze pentru neplăcerile create!”, informează ANSVSA. Pesticidele sunt produse chimice (exceptând medicamentele) folosite pentru combaterea dăunătorilor plantelor și a produselor agricole stocate, precum și pentru combaterea vectorilor biologici ai bolilor omului și animalelor Dăunătorii includ microbi, plante sau animale care concurează cu omul pentru hrană, distrug proprietatea, difuzează boli sau reprezintă o calamitate. Pesticidele sunt substanțe sau amestecuri de substanțe ce conțin ingrediente biologic active împotriva dăunătorilor. Ingredientele biologic active sunt, în general, substanțe toxice cu potențial de degradare a mediului. Multe pesticide sunt toxice sau deosebit de toxice pentru om. Din aceste motive producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și utilizarea pesticidelor sunt strict reglementate prin lege.

 

Leave a Comment