În doar un an, peste 1.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal din pădurile Sălajului

Numărul infracţiunilor şi contravenţiilor privind tăierile ilegale de arbori, dar şi volumul de lemn tăiat ilegal în Sălaj, din pădurile proprietate publică a statului, este în scădere în ultimii trei ani, a precizat vineri, 18 mai, în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural, Dănuţ Fogoş, directorul Direcţiei Silvice Sălaj. Potrivit acestuia, dacă în 2015 s-au constat 40 de infracţiuni şi 325 de contravenţii, în 2017 au fost constatate dor 11 contravenţii şi 180 de infracţiuni. Dacă în 2015 s-au efectuat 839 controale, anul trecut s-au făcut 906 controale în domeniul silviculturii. De asemenea, volum de lemn tăiat ilegal a scăzut de la 1.450 metri cubi în 2015, la 1.113 metri cubi în 2017.

Acesta a pus scăderea infracţionalităţii din domeniul silvic pe seama înăspririi legislaţiei şi a apariţiei aplicaţiei „Inspectorul pădurii”, prin intermediul căreia pot fi verificate în timp real transporturile de material lemnos pe drumurile publice.
În primele patru luni din an, în suprafeţele de fond forestier administrate de către Direcţia Silvică Sălaj şi cele proprietate privată pentru care se asigură paza şi integritatea pădurilor în baza contractelor de prestări servicii, au fost efectuate 256 de controale privind circulaţia materialelor lemnoase şi a tăierilor ilegale de arbori. Au fost constatate opt infracţiuni şi 119 contravenţii silvice, valoarea totală a amenzilor depăşind 280.000 de lei. De asemenea, au fost confiscaţi 61 metri cubi de material lemnos sustras ilegal.

Referindu-se la principalele probleme cu care se confruntă personalul silvic în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza pădurii, şeful DS Sălaj le-a amintit pe cele create de unele comunităţi din judeţ, care taie ilegal arbori atât din zonele păzite, cât şi din cele unde proprietarii nu au încheiate contracte cu ocoalele silvice. În plus, a mai spus Fogoş, au fost constatate cazuri de întabulări eronate din pădurile statului, de către proprietari privaţi, fapt care obligă Direcţia Silvică la iniţiera de acţiuni în instanţă, pentru anularea respectivelor documente. „Deoarece acţiunile în instanţă sunt de durată, există riscul ca în aceste suprafeţe să se producă tăieri ilegale”, a avertizat Fogoş.

2 Thoughts to “În doar un an, peste 1.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal din pădurile Sălajului”

  1. Anonim

    Cei ce fura tot timpul ,pe aia nu ii prinde nimeni si- au facut niste case ,dar nimeni nu se sesizeaza.

  2. Anonim

    doar unul din cinci este prins ! sau mai exact, unul din zece !!!! in ultimi 5 ani am cumparat lemne, de la niste indivizi, indivizi recomandati chiar dfe catre padurar ! niciodata nu am primit chitanta si bon !! si nu deputine ori, la fost de fata si padurarul si seful de post ! mai ales ca unul dintre carausi este ginere la seful de post !!!!

Leave a Comment