Dacă e puțin sau deloc, este despre Sălaj  

Județul Sălaj a primit în acest an cei mai puțini bani dintre toate județele situate în centrul, vestul și nord-vestul țării, bani destinați în principal investițiilor. Mai exact, este vorba despre sumele alocate bugetelor locale pentru finanțarea unor proiecte de investiții și a altor cheltuieli, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale aferente anului în curs. Astfel, potrivit datelor existente pe portalul Camerei Deputaților, un procent de peste 73 la sută din sumele alocate s-a îndreptat către județele din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, mai exact 279 milioane de lei dintr-un total de 379 milioane de lei. Județul Alba a primit 25,5 milioane de lei, Bihor – 30 milioane de lei, Bistrița Năsăud – 12,10 milioane lei, Brașov – 61,52 milioane lei, Cluj – 18,31 milioane lei, Covasna – 21,32 milioane lei, Maramureș – 14,14 milioane lei, Mureș – 10 milioane lei, Sălaj – 9,24 de lei, Sibiu – 30,67 milioane lei și Timiș – 46,57 milioane lei.

Alte articole

4 Thoughts to “Dacă e puțin sau deloc, este despre Sălaj  ”

  1. Anonim

    Lasă că strada e așa din totdeauna, cu precizarea ca se afla în Zalău, la fix 700 de m de primărie…. Lateral dreapta, pe str Crasnei… Iar poza surprinsa e una s
    oft, puteați pune și cea cu gropi de 40 50 cm adâncime

  2. pipa

    oare e din cauza ca e cel mai mic judet din zona? o analiza corecta era in functie de numarul de locuitori. Tinand cont ca judetul cluj a primit 18 milioane, iar judetul salaj 9 milioane, parca suma nu e asa mica.

    1. Anonim

      Nu, nu acesta este si nu acesta trebuie sa fie crietriul. Cum va explicati ca judetele din sud au primit si mai putini bani din aceasta categorie de fonduri sau deloc (judetul Constanta = zero lei)? Cancerul politic isi spune si aici cuvantul. Plus nepriceperea si lipsa de interes a celor care conduc!

  3. Anonim

    am zis demult ca saracia asta de judet asta trebuie desfiintat

Leave a Comment