Clienţi vs bănci – dezbatere publică

Poziţia clienţilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi asociaţiile de protecţie a consumatorilor care îndeplinesc anumite condiţii de reprezentativitate pot, în teorie, să sesizeze instanţele de judecată pentru eliminarea din contractele bancare a clauzelor abuzive. Însă drumul către normalitate este încă plin de obstacole.
Marele câştig pentru consumatori îl reprezintă faptul că, în măsura în care instanţele vor da dreptate ANPC sau asociaţiilor de consumatori, băncile vor fi obligate să modifice toate contractele care conţin clauzele respective şi nu doar pe cele în care sunt implicate părţile aflate în litigiu.
Procesele individuale vor avea mai multe şanse de câştig după 01.10.2013
Marea bătălie care urmează să se dea o reprezintă stabilirea instanţelor care urmează să poată judeca asemenea cauze. Premierul Victor Ponta a afirmat recent că aceste procese vor fi judecate de 3-4 instanţe specializate (probabil Curţi de Apel) de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Premierul a exclus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din ecuaţie, pentru că, pe de o parte, această instanţă ar fi deja suprasolicitată, iar pe de altă parte pentru că situaţia ar prezenta inconveniente şi pentru consumatorii aflaţi la mare distanţă de Bucureşti – cum ar fi, de exemplu, cei din Botoşani sau din Satu Mare.
Premierul nu a explicat însă cine va judeca recursul părţii care se va considera nedreptăţită. Dacă procesele încep la cele 3-4 Curţi de Apel nominalizate de premier, atunci foarte probabil recursul se va judeca tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum îşi doresc bancherii. Pentru că este foarte greu de crezut că ar fi posibilă eliminarea căilor de atac şi judecarea proceselor într-o singură fază procesuală.
Pe de altă parte, reprezentanţii băncilor încearcă în continuare să influenţeze mersul lucrurilor în favoarea lor. Un comunicat dat publicităţii recent de ARB devoalează intenţiile şefilor de bănci. Astfel, bancherii sugerează că soluţionarea cauzelor legate de clauzele abuzive ar putea fi încredinţată unui Tribunal comercial care va fi înfiinţat în perioada următoare la Bucureşti şi “îşi exprimă disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităţilor pentru buna organizare şi funcţionare a acestuia”.

Şefii băncilor pun presiune pe justiţie

Cu alte cuvinte, se sugerează că băncile sunt dispuse să ajute autorităţile în privinţa organizării acestei instanţe (logistic, material, etc.) cu gândul că atunci când vor fi chemaţi să le judece clauzele din contracte, judecătorii îşi vor aduce aminte cui datorează condiţiile de lucru.
Mai mult, avertizează comunicatul ARB, “în condiţiile în care comunitatea bancară va ajunge la concluzia că nu se creează cadrul protejării, în egală măsură, a intereselor clienţilor şi instituţiilor de credit, ARB va continua să susţină şi să promoveze propunerile iniţiale ale sistemului bancar, astfel încât instanţa de recurs să fie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” Cu alte cuvinte, ARB va monitoriza deciziile instanţelor chemate să judece procesele privind clauzele abuzive şi, în măsura în care acestea vor da dreptate consumatorilor, va reactiva presiunile la adresa factorului politic.
(P) Av. Coltuc Marius Vicenţiu

One Thought to “Clienţi vs bănci – dezbatere publică”

  1. Anonim

    văd că de un timp ziaristul coltuc tot scrie pe subiecte juridice. sau nu e ziarist angajat la MS? sau e publicitate frauduloasă? (că „articolul” nu are mențiunea corectă) în românia (rect e salaj) merge, în occident plăteați din greu!

Leave a Comment