Când atinge motorina 10 lei litru în România?

Dacă ai simţit recent o strângere de inimă la pompa de alimentare, nu este doar o impresie subiectivă. Ne aflăm în zona de „zero grade” a economiei autohtone: motorina a atins deja 9,64 lei/litru. La o simplă creştere de 3,6%, bariera psihologică şi economică de 10 lei va fi dărâmată. Întrebarea nu mai este „dacă”, ci „cât de repede”, conform unui comunicat de presă remis redacţiei de Asociaţia Energiei Inteligente (AEI).

Să privim cifrele fără cosmetizări. Dacă tensiunile din Strâmtoarea Hormuz continuă să sugrume fluxurile globale de aprovizionare, prognozele pentru prima saptamana a lunii august sunt sumbre: preţuri estimate între 9,80 şi 10,10 lei/litru.

Nu este o speculaţie, ci rezultatul unei „furtuni perfecte” care s-a abătut asupra economiei noastre:

  • efectul valutar: Leul a pierdut teren, depreciindu-se cu 4% în ultimele două luni. Cum petrolul se tranzacţionează în dolari, fiecare cent contează dublu când moneda naţională slăbeşte.
  • criza de produs finit: Europa suferă de o penurie cronică de rafinare. Nu este vorba doar de ţiţei brut, ci de capacitatea rafinăriilor de a-l transforma în motorină. Marjele au explodat, iar costul final este decontat integral de şoferi.
  • prima de risc: Pieţele financiare sunt nervoase. „Pariurile” pe un baril Brent care tinde spre 100 USD reflectă frica investitorilor de un conflict extins în Golf.

Este vital să înţelegem un aspect tehnic: nu avem o criză de combustibil. Rezervoarele sunt pline, rafinăriile livrează. Avem, în schimb, o criză de costuri care se propagă în lanţ. Atunci când transportatorul plăteşte 10 lei pe litru, preţul la raft al pâinii, al legumelor şi al fiecărui produs de consum va creşte. Inflaţia nu este un fenomen abstract – ea se hrăneşte direct din preţul motorinei.

În timp ce pieţele internaţionale reacţionează la blocajele geopolitice, la Bucureşti lipsa unui Guvern plin limitează acţiunile Guvernului. Guvernul priveşte cum bariera de 10 lei devine realitate. Fără o intervenţie fiscală curajoasă – fie că vorbim de o ajustare temporară a accizelor sau de o reducere ţintită a TVA-ului la combustibil – pragul de 10 lei nu va fi doar un număr pe panoul benzinăriei. Va fi noua stare de normalitate.

Iar pentru români, „normalitatea” aceasta s-ar putea dovedi mult prea scumpă.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Când atinge motorina 10 lei litru în România?”

  1. Raluca

    Să dea bunul Dumnezeu să fie 100 lei litru de la noapte!

    1. Anonim

      Ce bine, vor circula doar specialii. Prostimea plătește nota de plată.

Leave a Comment