ASF a afișat noile tarife de referință pentru polițele RCA: pentru persoanele fizice, tariful mediu a crescut cu 4 la sută

Pentru poliţele auto obligatorii (RCA), tariful de referință mediu ponderat, în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice, era de 790 de lei, în octombrie, o creștere de 4% față de februarie, arată datele publicate joi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

În schimb, pentru companii, tariful de referință mediu ponderat a scăzut în octombrie cu 5%, față de cel înregistrat în februarie, până la 1.660 de lei, conform ASF.

„Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât și creșteri de valoare. Modificările tarifelor de referință estimate pentru fiecare segment de risc sunt generate, în principal, de evoluția daunalității în perioadele de referință luate în considerare în cadrul celor două exerciții de calcul. (…) Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață”, au detaliat reprezentanții ASF.

ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA) conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei nr. 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

Tarifele de referinţă au fost calculate de Ernst & Young Assurance Service, în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Leave a Comment