Angajatorii certați cu legislația muncii, “arși” la buzunar de inspectorii ITM 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj a desfășurat, pe parcursul lunii martie, controale la agenții economici din județ pe linia Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Salaj se desfășoară în baza Programului Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii stabilit pentru anul 2019 precum și a Planului Anual de Actiuni pentru îndeplinirea Obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2016-2020.

Potrivit reprezentanților instituției, pe parcursul lunii martie s-au desfășurat controale în domeniile de competență: relații de muncă și securitate și sănatate în muncă privind respectarea legislației în vigoare.

În domeniul relațiilor de muncă au fost controlați 74 agenți economici dintre care 81 au fost sancționați, aplicându-se șase amenzi, în cuantum total de 52.300 de lei și 75  avertismente. În urma controalelor, au fost depistate cinci persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, angajatorii fiind sancționați contravențional.

Încălcări ale prevederilor legale pentru care s-au aplicat amenzi au fost, printre altele,  nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte, nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară; nerespectarea dispozițiilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea obligatiei de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat. Deficiențele constatate pentru care s-au aplicat avertismente se referă la nerespectarea prevederilor privind sărbătorile legale; nerespectarea dispozițiilor legale privind repausul săptămânal; nerespectarea obligației păstrării copiei contractului individual de muncă pentru salariații din locul de muncă respectiv; nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, respectiv a modificării acestora în registrul general de evidență al salariaților în format electronic.

În domeniul securității și sănătații în muncă au fost controlați 38 de agenți economici, aplicându-se amenzi în cuantum de 5.000 de lei pentru necomunicarea evenimentului soldat cu vătămarea lucrătorului, precum și 28 avertismente.

Deficiențele constatate și sancționate cu avertisment se referă la neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție, lipsa instrucțiunilor proprii în domeniul SSM pentru toate activitățile desfășurate; lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale pentru toate locurile de muncă și a planului de prevenire și protecție; nerespectarea obligației de a stabili prin fișa postului atribuțiile și răspunderile în domeniul SSM pentru toți lucrătorii; neefectuarea controlului medical periodic și/sau la angajare.

Pentru toate deficiențele constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere a acestora. Datele ne-au fost furnizate de reprezentanții ITM Sălaj, Mariana Pop – inspector șef și Luminița Nemeș, consilier.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Angajatorii certați cu legislația muncii, “arși” la buzunar de inspectorii ITM ”

  1. Anonim

    Au fost controlati 74 si amendati 81… Băi , esti tâmpit ??!

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul