214 milioane de euro fonduri europene pentru antreprenoriat social

PNL continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să garanteze condițiile necesare pentru crearea de noi locuri de muncă.
Peste 1400 întreprinderi sociale se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene, generând un număr estimativ de peste 3000 de locuri de muncă atât în urban, cât și în rural. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.
Apelurile de proiecte vor fi lansate în luna Iunie, iar principalele obiective ale acestor companii vor fi legate de soluționarea problemelor sociale, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație sau îngrijire medicală.
Mai multe detalii aici: https://bit.ly/3M2zi8b
Biroul de presă al PNL
(P)

One Thought to “214 milioane de euro fonduri europene pentru antreprenoriat social”

  1. […] PNL continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să garanteze condițiile necesare pentru crearea de noi locuri de muncă. Peste 1400 întreprinderi sociale se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene, generând un număr estimativ de peste 3000 de locuri de muncă atât în urban, cât și în rural. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro. Apelurile de… Citeste mai mult […]

Leave a Comment