Târgul de la Fechetău, “raiul” amatorilor de vechituri și obiecte unicat

Amatorii de “vechituri”, obiecte unicat, de colecție, dar și mărfuri generale și obiecte din toate categoriile de folosință, sunt aşteptaţi, până duminică,14 octombrie, la ediţia de toamnă a Târgului de la Negreni, cunoscut și sub denumirea populară “Târgul de la Fechetău”. Manifestarea, cu o tradiţie de câteva secole, se organizează de două ori pe an, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni, ediţia de toamnă fiind, însă, una de mai mare amploare. Târgul, ce se întinde pe o suprafaţă de câteva hectare, reuneşte sute de comercianţi ce aşteaptă miile de cumpărători cu diverse chilipiruri, de la produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, la antichităţi, articole meşteşugăreşti ori mâncăruri tradiţionale. Evenimentul este unul dintre cele mai mari de acest fel din estul Europei şi se bucură de o popularitate foate mare. Deși târgul a început în urmă cu câteva zile, perioada cu cel mai mare aflux de cumpărători, dar și curioși, este în zilele  de weekend. Curioșii și amatorii de cumpărături de toate felurile vor putea găsi, așadar, pe malul Crișului Repede, de la obiecte noi de uz general, haine sau încălțăminte, până la antichități, cusături, prosoape cusute manual, cojoace, farfurii pictate, mobilier, unelte, picturi, cărți și multe alte obiecte din cele mai inedite categorii.

 

 

Leave a Comment